Laura Cosoi este însărcinată pentru a treia oară. Actrița a împărtășit vestea cu urmăritorii ei de pe rețelele de socializare.
Laura Cosoi este însărcinată. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, vor deveni părinți pentru a treia oară.
Laura Cosoi a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară. Actrița le-a împărtășit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare vestea că va deveni din nou mamă. Anunțul ei a fost însoțit de un mesaj special și de o serie de imagini de familie, cu soțul ei și cele două fetițe ale lor, Rita și Vera. Vedeta a dezvăluit și sexul bebelușului.
„Cel mai mult îmi place să fiu cu ei! Mi-am imaginat, alături de Cosmin, o familie mare, unită, cu scaune multe așezate în jurul mesei de Crăciun, cu copiii care să ne colinde, să se alerge în jurul bradului, să mă ajute la făcut prăjituri, o viață în care iubirea să ne acopere! În acest moment brațele noastre devin și mai încăpătoare, sufletul și mai plin, emoțiile și mai copleșitoare, căci în lumea asta a noastră mai așteptăm o fetiță, o surioară pentru Rita și Vera. Ce dar minunat este viața, câtă bogăție pot aduce copiii, ce sentiment înălțător de recunoștință ne încearcă ori de câte ori le privim, cât de mare și de bun este Dumnezeu cu noi…! Mi-am dorit să împărtășesc această bucurie cu voi azi, pentru că sunteți parte din viața mea și mi-ați fost alături de fiecare dată în toate momentele importante. Și pentru asta vă mulțumesc! Dragi prieteni, vă doresc un Crăciun în pace și lumină, alături de oamenii apropiați sufletului vostru!”, a fost mesajul transmis de Laura Cosoi pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Laura Cosoi și partenerul ei, Cosmin Curticăpean, s-au căsătorit în anul 2015. Pe 11 iunie 2018, Laura Cosoi a născut-o pe prima ei fetiță, Rita, iar cea de-a doua fetiță, Vera, a venit pe lume anul trecut, pe 15 august. Anul acesta, în luna mai, cei doi au aniversat 9 ani de căsnicie, ei formând unul dintre cele mai stabile și mai apreciate cupluri din showbiz-ul autohton.
Cu ocazia aniversării a 9 ani de căsătorie, Laura Cosoi a împărtășit cu fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare și cei care îi citesc blogul un mesaj emoționant despre cei 9 ani petrecuți alături de soțul ei.
„Au trecut 9 ani de când a început povestea noastră, 9 ani de duminici, 9 ani de plimbări, 9 ani de vorbe, 9 ani de emoții, 9 ani de bagaje, 9 ani de băi în mare si urcări pe munte, 9 ani de apusuri, 9 ani de paște, 9 ani de petreceri, 9 ani de îmbrățișări, 9 ani de șoapte, 9 ani de priviri, 9 ani de dans, 9 ani de întâmplări care mai de care, 9 ani de ascultat muzică, 9 ani de mesaje, 9 ani de filme, 9 ani de întâlniri, 9 ani de când stăm umăr la umăr, atât la bine cât și la greu. 9 ani de când a început visarea că va fi o zi în care vom fi o familie împlinită și fericită. Da, au trecut 9 ani și acum ne ținem visul în brațe! Când le privim pe Rita și pe Vera știm că Dumnezeu ne iubește!”, a scris Laura Cosoi atât pe Instagram, cât și pe blogul personal.
Foto: Arhiva ELLE