Laura Cosoi, dezvăluiri inedite despre sarcină. Cum a ales actrița să nască cel de-al patrulea copil: „Sunt cele mai frumoase experiențe”

Laura Cosoi a oferit detalii inedite despre maternitate, fiind în ultima lună de sarcină.

Laura Cosoi se află în luna a opta de sarcină, însă a ales să nu divulge sexul bebelușului, deși l-a aflat cu câteva luni în urmă. Actrița, care mai are trei fiice, a declarat că își dorește să nască natural, așa cum a făcut și la celelalte sarcini.


Prezentă la un eveniment, Laura Cosoi a împărtășit că încearcă să facă față acestei ultime etape a sarcinii. Peste o lună, actrița va avea în brațe al patrulea copil. Actrița a vorbit și despre cum se descurcă în rolul de mamă și cum gestionează viața profesională în contextul actual. 

„Cum voi fi eu mamă pentru a patra oară cred că depinde de multe lucruri și nu are neapărat legătură cu copiii. Este vorba despre cât sunt de liniștită, cât de bine merg proiectele, cum mă înțeleg cu Cosmin, dacă dorm sau nu, dacă fac sport sau nu. Depinde cum este copilul. Toate cele trei fetițe nu au fost agitate. Au dormit nopțile, am reușit să alăptez mereu. În viața mea, lucrurile au mers bine. Mă aștept să fie totul în regulă, doar că nu se știe niciodată.', a spus Laura Cosoi pentru Playtech.ro.


Cum a ales să nască Laura Cosoi

Laura Cosoi a declarat că speră să aibă o naștere naturală, similar cu experiența avută în cazul celor trei fiice.

„Doamne-ajută să fie sănătos… copilul! Vreau să nasc natural, am născut toți copiii pe cale naturală. Pentru mine, nașterile naturale sunt cele mai frumoase experiențe personale. Fetițele au fost foarte fericite și Rita a fost foarte nostimă. Mi-a zis că o luăm iar de la capăt și că mă va ajuta să schimb scutece. Fetele, în general, au acest instinct matern. De fiecare dată, la ecografii am mici emoții. Sper să fie totul în regulă, dar eu simt deja că totul este bine. Totul este în regulă! Este o sarcină la o vârstă înaintată, am 42 de ani… Eram convinși că nu o să se mai întâmple, dar s-a întâmplat pur și simplu. Ne doream, dar nu ne așteptam. N-am făcut tratamente sau ceva de genul', a mai declarat Laura Cosoi.

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, s-au cunoscut în anul 2003, iar în 2012 și-au început relația. În 2015 s-au căsătorit și au împreună trei fete, pe Rita, Vera și Lara, cu care se mândresc de fiecare dată. În curând, actrița și partenerul ei vor deveni părinți pentru a patra oară.

Actrița, dezvăluiri despre rolul de mamă

Foarte mulți se întreabă cum reușește Laura Cosoi să păstreze un echilibru între viața ei profesională și cea personală. Actrița este însărcinată pentru a patra oară și este foarte implicată în creșterea celor trei fiice ale sale, Rita, Vera și Lara. În plus, vedeta se ocupă activ și de proiectele ei profesionale.


„Reușesc să-mi împart timpul destul de bine. Când ai o familie numeroasă, este foarte important să fii organizat și singurele momente care îmi dau liniște sunt cele în care sunt alături de copii și de Cosmin, când reușim să luăm cina împreună, să gătim, să ieșim în parc, în natură, îmi place să mergem cu bicicletele, să facem drumeții pe munte și în timpul rămas pot să merg la masaj sau să mă văd cu prietenii!', a declarat Laura Cosoi pentru VIVA!

Citește și:
Sore, primele declarații despre noul ei partener. Ce a dezvăluit artista: „Verdictul final a trebuit să vină din partea copilului’

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people