Larisa Iordache, emoționată înainte de a deveni mamă. Cum se simt fosta gimnastă și soțul ei: „Suntem tare nerăbdători”

Larisa Iordache și soțul ei, Cristian Chiriță, vor deveni în curând părinți.

Larisa Iordache va naște în curând o fetiță. Fosta gimnastă și soțul ei, Cristian Chiriță, așteaptă cu multă emoție momentul în care vor deveni părinți pentru prima dată. 

Larisa Iordache încă nu știe concret data la care va naște, dar cert este că momentul va veni în curând. Fosta gimnastă este foarte entuziasmată de gândul că mai este foarte puțin și va avea ocazia de a-și strânge pentru prima dată în brațe fetița.

„E mai greu cu deplasatul în ultima perioadă și stau mai cuminte deoarece trebuie să am puțină grijă. O să nasc curând. O să vedem mai exact când pe săptămâna viitoare. Fetița nu are camera ei, o să stea, la început, cu noi în cameră, ca să ne fie mai ușor. Mă simt bine, creștem și e puțin mai greuț acum față de cum sunt eu învățată, adică mai activă, însă este ok. Important este că bebelina este bine și în parametri. Și suntem tare nerăbdători atât eu cât și soțul meu pentru că în curând o să o vedem pe fetița noastră”, a declarat Larisa Iordache în cadrul unui interviu pentru Click!

Cum se pregătește Larisa Iordache de venirea pe lume a fetiței ei

Într-un interviu acordat recent, Larisa Iordache a vorbit deschis despre emoțiile care o încearcă înainte de a naște primul copil.

„Am intrat pe ultima sută de metri. Teoretic, aș mai avea o lună până nasc, însă vom vedea cum decurg următoarele controale. Mă simt foarte bine, ceea ce contează pentru starea mea și pentru vibe-ul meu zilnic. Emoțiile sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce trec zilele, dar încercăm, atât eu, cât și soțul meu, să ne păstrăm calmul și să ne concentrăm pe momentul acela unic”, a declarat gimnasta pentru Spynews.ro.

Larisa Iordache și soțul ei se pregătesc intens de venirea pe lume a fetiței lor.

„Am început să cumpărăm câte ceva, însă le luăm ușor. Cu siguranță, când va veni momentul nașterii, vom fi la zi cu absolut tot. Am lăsat și acest lucru pe ultima sută de metri pentru a nu ne entuziasma prea tare, pentru a nu grăbi așteptarea. Nu sunt superstițioasă, dacă mi-a plăcut ceva, am cumpărat, iar dacă nu, am spus că este mai bine să aștept. Așa ne-au sfătuit și cei dragi, să nu ne grăbim cu cumpăratul, pentru că s-ar putea să luăm mai mult decât este necesar. Cele mai mari emoții le am pentru momentul în care voi ajunge acasă și vom fi doar noi, familia – eu, soțul meu și copilul nostru. Sunt sigură că vom trăi emoții intense. Cred că atunci va începe responsabilitatea cea mare”, a declarat ea entru sursa citată.

Ce nume a ales gimnasta pentru fetița ei

Încă de dinainte să afle că vor avea o fetiță, Larisa Iordache și soțul ei aveau deja în minte variante de nume pentru copilul lor. În cadrul unui interviu pentru o emisiune TV, fosta gimnastă a dezvăluit numele de fată la care s-a gândit, și anume „Amira.”

„Am două nume, unul pentru fată și unul pentru băiat. Pentru fată Amira și pentru băiat Isac. Eu sunt pregătită. Mi se pare că sună foarte drăguț și regal și le-am întâlnit foarte rar. Ne dorim foarte tare ca copilul nostru să crească sănătos, în armonie și cred că o să încerce absolut toate sporturile pentru că suntem în lumea sportului”, a declarat Larisa Iordache într-un interviu pentru emisiunea „La Măruță.”

Numele Amira, ales de Larisa Iordache și soțul ei, Cristian Chiriță, pentru fetița lor, provine din limba arabă și are o semnificație specială. Acesta înseamnă „prințesă” sau „doamnă nobilă”, simbolizând noblețe, respect și demnitate. 

Citește și:
Cum se înțelege Flavia Mihășan cu tatăl copiilor ei, după ce s-au despărțit. Confesiunile făcute de vedeta Antena 1: „Este cel mai bine pentru cei mici…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people