La filmările din 2016 ale filmului `A Star is Born`, regizorul și colegul lui Lady Gaga de platou, Bradley Cooper, i-a cerut să-și șteargă machiajul, pentru a-i vedea chipul natural, fără „niciun artificiu'. „M-a adus chiar în locul în care aveam nevoie să fiu, deoarece atunci când personajul meu vorbește despre cât de urâtă se simte, acest lucru este real. Sunt foarte nesigură pe mine', le-a spus Gaga celor de la Los Angeles Times.
Lady Gaga nu se simte nesigură întotdeauna, iar asta se datorează în mare parte fanilor ei. „Ca să fiu sinceră, cred că ceea ce mă face să mă simt frumoasă este să-mi văd fanii fericiți. Când văd sau aud că muzica mea le-a schimbat viața în vreun fel, asta mă face să mă simt frumoasă. Pentru că acesta este doar aspectul exterior, iar la sfârșitul zilei, aș putea să fiu în milioane de filme și să produc milioane de piese, iar toată lumea ar spune `A fost atât de frumoasă`, dar nu este tocmai ceea ce îmi doresc. Vreau ca ei să spună `Am văzul acel film, am plâns și am învățat ceva despre mine`', a continuat artista.
Coincidență sau nu, Gaga a învățat multe lucruri despre ea însăși jucând în acest film (care va debuta în cinematografe pe data de 5 octombrie, iar în România pe 19 octombrie). Bradley Cooper îl interpretează pe Jackson, un star rock ale cărui probleme cu dependența de droguri îi afectează cariera. Totul se schimbă când o întâlnește pe Ally (Lady Gaga), o tânără care își dorește o carieră în industria muzicală, care în scurt timp îi devine muză și pornesc împreună în turneu.
După turneele din toată lumea în ultimul deceniu, Lady Gaga a admis că a trecut prin experiențele ambelor personaje. Gaga a continuat prin a spune că se simte foarte singură atunci când este în turneu, iar câteodată crede că nimeni nu înțelege prin ce trece, această tentație de a folosi anumite substanțe fiind o metodă de diminuare a suferinței. „Când am început prima oară să cânt în cluburile de noapte din țară, erau diverse substanțe peste tot, dar am petrecut destul când am fost mai tânără, deci nu am fost tentată. Am fost capabilă să le evit pentru că deja o facusem în adolescență'.
Lady Gaga a fost prezentă pe 30 august la Festivalul de Film de la Veneția, pentru a promova pelicula `A Star is Born`, iar fanii au rămas complet impresionați de apariția artistei. Gaga a ajuns la eveniment pe o barcă (precum restul invitaților), îmbrăcată într-o rochie mini, neagră, semnată de Jonathan Simkhai, completată de o pereche de stiletto negri, o geantă Celine și o coafură impecabilă. Artista a stat pe tot parcursul călătoriei pe marginea bărcii, cu o floare roșie în mână.
Citește și:
Lady Gaga a postat poze nud pe Instagram, fără nicio explicație suplimentară
Foto: Instagram