Lady Gaga poartă creațiile unui designer român – detalii din culisele brand-ului românesc preferat de vedetele de top

Lady Gaga poartă creația unui designer român în imaginile realizate pentru campania de Crăciun lansată de Hous Laboratories, brand-ul de produse cosmetice al artistei.

Lady Gaga poartă creațiile unui designer român - detalii din culisele brand-ului românesc preferat de vedetele de top

Vedetele de peste hotare poartă adesea brand-uri românești, cel mai recent exemplu fiind Lady Gaga, care a ales să poarte un bodysuit Murmur în fotografiile de promovare pentru propriului brand de produse cosmetice, Haus Laboratories.

 

View this post on Instagram

 

Melt: @ladygaga in Sculpt Bodysuit for @hauslabs Christmas Campaign. Styling by the one and only @nicolaformichetti

A post shared by MURMUR (@murmurclothing) on


Styling-ul pentru această campanie a fost făcut de Nicola Formichetti, iar acest bodysuit se numără printre piesele vestimentare preferate de numeroase vedete.

Lady Gaga nu este singura artistă care a purtat Murmur, brand-ul fiind ales și de Dua Lipa, Rita Ora sau Kylie Jenner, după cum ne-a spus chiar Andreea Bădală, designerul din spatele brand-ului.

„Am foarte multe produse care au fost diferit purtate. Forma asta de corset cu cupă retro, pe care îl fac eu, a fost purtată de exemplu de la momente de scenă, pe stradă la New York, de la Dua Lipa, Rita Ora pe scenă până la Kylie Jenner pe stradă, relaxat, mergând la un restaurant și până la zona asta de K-pop stars din Coreea. Ce iubesc cel mai mult este să îmi văd produsul plasat diferit în context și să văd cât de frumos poate fi interpretat de culturi diferite, de celebrități cu stiluri diferite, asta mă împlinește foarte tare.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

Andreea ne-a povestit că și-a descoperit pasiunea încă din copilărie, înainte să învețe să scrie sau să deseneze. „Sincer, cred că s-a întâmplat înainte să știu să scriu și să desenez. Cumva am crescut așa, am crescut făcând haine pentru mine, pentru prieteni, pentru familie, desenând. Adică nu știu, a fost așa, un mod de exprimare firesc.”

Designerul ne-a dezvăluit că și-a dorit să creeze acest brand dintotdeauna: „Îmi doream de foarte mult timp să fac acest brand. Adică îmi doream să fac un brand care să exprime senzualitate și să fie într-o zonă în care pornești din ce înseamnă femeia clasică, dar aduci cumva un element de putere, contemporan și am avut dintotdeauna obsesia asta pentru lenjerie, pentru tot ce se vede, tot ceea ce se simte și nu se vede și mi-am dorit să aduc asta în față.”

Citește și:
Cum a ajuns Andreea Badala sa o imbrace pe Madonna

Foto: Instagram (@hauslabs), Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video