„E o onoare. Sper să îmi rămână cicatrice”, a glumit Ariana pe seama întâmplării.
Lady Gaga a postat joia aceasta pe Instagram un material din timpul repetițiilor cu Ariana Grande pentru videoclipul piesei Rain On Me – surpriza fanilor a venit când, conform imaginilor, cântăreața în vârstă de 34 de ani o zgărie din greșeală pe Ariana chiar sub ochiul stâng!
„Am zgâriat-o din greșeală cu unghia când dansam”, îi spune ea unui prieten aflat pe platou, în timp ce Ariana stătea întinsă pe jos, admirându-și rana în ecranul telefonului.
„Lady Gaga m-a zgâriat sub ochi”, se aude Ariana spunând. „E o onoare. Sper să îmi rămână cicatrice”, a glumit artista. „Ceea ce n-o să las să se întâmple, deci oprește-te”, i-a răspuns și Gaga, cerând echipei puțină cremă cu efect calmant.
Ariana Grande a continuat să glumească și chiar s-a prefăcut că refuză ajutorul, determinată să lase rana acolo pentru cât mai mult timp, însă Lady Gaga a „câștigat” lupta și a pus puțină alifie sub ochiul Arianei, cele două urmând să filmeze cu adevărat videoclipul după repetiții.
Rain On Me a debutat pe primul loc în Billboard Hot 100 încă de la lansarea din iunie, devenind al cincilea hit al lui Lady Gaga și al patrulea pentru Ariana Grande care să ocupe prima poziție a clasamentului.
Videoclipul melodiei este momentan nominalizat la 7 premii MTV Video Music Awards, inclusiv premiul pentru videoclipul anului. „Sunt atât de recunoscătoare și mă simt binecuvântată să fiu nominalizată de 9 ori la #VMA anul acesta, pentru albumul Chromatica, pentru piesa Rain On Me și pentru alte interpretări”, a scris Lady Gaga pe contul său de Instagram săptămâna trecută.
„E o perioadă atât de dificilă pentru oamenii din toată lumea, chiar mă simt onorată că am norocul să am o zi ca aceasta”, a mai adăugat ea, mulțumindu-le tuturor fanilor și încurajându-i să prețuiască fiecare moment al vieții lor.
Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE