La drum cu Întregalde

În noiembrie 2020, în plin val de iarnă al pandemiei de COVID-19, echipa Întregalde, cel mai recent film al lui Radu Muntean, s-a testat și s-a izolat în județul Alba, pentru niște săptămâni de ultime repetiții și filmare care au mușcat și câteva zile din decembrie.

Inspirat de o expediție făcută acum nouă ani de regizor chiar în satul Întregalde și scris de trio-ul care a semnat și Hârtia va fi albastră sau Boogie – Radu Muntean, Răzvan Rădulescu și Alex Baciu –, acest al șaptelea lungmetraj de ficțiune al lui Muntean este o poveste despre prietenie și despre limitele altruismului care capătă, ajutată de vreme, de întunecimile pădurii și de un gater iluzoriu, accente de thriller umanitar. Alături de actorii Alex Bogdan, Ilona Brezoianu și Maria Popistașu joacă, în film, Luca Sabin, un localnic de 78 de ani din Râmeț, fără experiență în actorie, care îl interpretează exemplar pe bătrânul care complică misiunea celor trei orășeni puși pe fapte bune înainte de Crăciun, aducându-i în situații extreme și răsturnându-le ideile despre cât sunt dispuși să facă pentru alții.

Cu o săptămână înainte de Cannes, i-am prins pe Ilona și Alex, care alergau la repetiții și filmări prin București, și pe Maria, care era deja în Franța, la un interviu despre proiect.

Alex Bogdan, actor al Teatrului Mic și regizor de teatru, are 35 de ani și, deși a jucat și în lungmetraje precum Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018) al lui Radu Jude, este cunoscut mai degrabă pentru rolurile sale comice și pentru imitațiile pe care le făcea când era prezentator al Premiilor Gopo, niște etichete cu care e hotărât să se lupte. Deși nu a putut merge anul ăsta la Cannes, fiind prins cu treabă în București, crede că, dincolo de o experiență pe care și-o dorește orice actor, participarea la festival e un mod de a simți cu lingurița ce ar însemna dacă arta, la noi, ar fi „un pic mai sus decât e acum.”

„Cumva reprezinți România la un festival de genul ăsta, e mare lucru,” spune și Ilona Brezoianu. „Dar în principiu mi se pare că nu se pune așa mare preț, oamenii nu-și dau seama cât de important e lucrul ăsta și pentru noi ca actori, și pentru țara noastră.”

Pe Ilona, care a împlinit 31 de ani vara asta, ai văzut-o, poate, în Sieranevada lui Cristi Puiu, într-un rol episodic care i-a adus și prima participare la Cannes, sau, mai recent, la televizor, în serialul Mangalița sau în rubrici ca eXtra Factor. Pentru ea, rolul din Întregalde e o rupere benefică de rutina ultimilor ani, în care simte că a acceptat proiecte mai degrabă din rațiuni financiare și din dorința de a nu sta pe bară, îndepărtându-se de ce își dorește cu adevărat să facă, dar și un motiv de maximă mândrie pentru mama ei, care spera de mult s-o vadă în Franța, cu un rol principal. „Ea e o fană înfocată a festivalului, și tot timpul mi-a zis că visează noaptea că eu o să ajung la Cannes.”

După o pauză de câțiva ani de la actorie susținută, timp pe care l-a dedicat creșterii celor doi copii, Maria Popistașu a revenit la lucru cu o energie care nu se rezumă la actoria de film. În ultimii trei ani, a jucat în mai multe lungmetraje și în spectacolul Taximetriști, regizat de Bogdan Theodor Olteanu, a montat spectacolul Gruesome Playground Injuries la Apollo111 Teatrul, în care și joacă alături de Alex Bogdan, și a scris și regizat un scurtmetraj, Pescărușul, împreună cu soțul ei, Alex Baciu. Întregalde este al patrulea film de Radu Muntean în care joacă.

Legat de Cannes, Maria vede lucrurile din două unghiuri. Era colegă de grupă cu Alexandru Papadopol, când acesta s-a dus la festival cu filmul lui Cristian Mungiu, Occident (2002). „Și cred că momentul în care colegul Papi vine în clasă și spune «Suntem selecționați la Cannes cu filmul, mă duc acolo», a făcut ca totul să pară foarte accesibil. Dacă Papadopol, cu care am servit Cola, ajunge la Cannes, înseamnă că e ceva posibil pentru noi toți ăștia care suntem cu el în clasă. S-a demitizat.”

Niște ani mai tâziu, Maria filma în Polonia pentru o producție germană când a primit la rândul ei vestea că va merge la festival cu Marți, după Crăciun, al lui Radu Muntean. Când și-a anunțat colegii de platou, „era acolo o actriță în vârstă care mi-a zis: «Toată viața mi-am dorit să merg la Cannes!» Nu m-am gândit niciodată așa, că sunt oameni care au o carieră întreagă – ea părea o somitate, doamna teatrului german –, și zic: «Toată viața mi-am dorit să fiu la Cannes.» Cam astea sunt datele cu care merg și anul ăsta.”

ELLE: Care era starea voastră de spirit când a aterizat proiectul ăsta? În ce moment al carierei sau al vieții erați, apropo și de pandemie?

Ilona Brezoianu: Pentru mine a aterizat, ca să zic așa, într-un moment extrem de important. Eram implicată în câteva proiecte de televiziune, și m-a scos un pic din bucla asta în care intrasem, pentru că mi-am dat seama că asta e ce mi-am dorit cu adevărat să fac și asta vreau să fac în continuare. M-a adus un pic cu mintea înapoi unde ar fi trebuit să fiu.

E bătălie mare și nu poți să stai să aștepți tot timpul proiectele astea care-ți vin mănușă, pentru că pot să treacă ani de zile și să nu ți se întâmple nimic. Și atunci încerci să faci cam tot ce poți. Și poate uneori nu faci alegeri corecte, poate uneori nu ești fericit cu ce faci, dar când faci un astfel de film, îți dai seama că pentru asta muncești atât. Pentru mine, a fost o rază de soare.

Alex Bogdan: Cumva simt foarte puternic ce zice Ilona, pentru că, la fel, am avut multe proiecte, până la Radu, în care eu eram foarte dezamăgit de mine ca actor. Pentru că lucrul cu diferiți regizori și proiectele pe care le făceam în teatru și pe lângă, micile chestii banale care-ți aduc niște bani în plus, nu mă umpleau cu nimic, ba din contră, eram foarte pustiit. Nu mai vedeam un viitor, nu mă mai vedeam făcând actorie, pentru că fiecare nereușită artistică te lasă cu un gol în suflet și în gât.

Și aici vine Radu, pentru care filmul e teritoriul în care el se simte cel mai bine și trebuie doar să te uiți la el cum lucrează și e ca o școală, bașca felul în care repetă, felul în care filmează, felul în care te conduce și felul în care relaționează cu actorul. E foarte special ce face. Chiar și când am lucrat cu el în reclame, e un tip de energie atât de bun, și cred că vorbesc în numele tuturor: când lucrezi cu Radu, parcă îți dă boost pentru încă 2-3 ani, e ca o rezervă de oxigen.

ELLE: Maria?

Maria Popistașu: Eu am început să lucrez, încet, încet, în ultimii doi ani, să spun trei, și anul trecut, care avea datele să fie unul dintre cei mai proști ani ai mei, s-a nimerit să fie foarte drăguț. Că fix înainte să se declare lockdown, am avut Kaimos, un scurtmetraj de Sarra Tsorakidis, și am avut, apropo de ce zice Alex, un fel de rezervă – te încarci cu ceva și mergi pe motorina aia o vreme. După care, în momentul în care am aflat că filmul lui Radu a luat concursul la CNC, știam că o să-l facem în toamnă, și gândul că o să-l facem m-a ținut toată vara în survival.

Am început în august să facem probele, după aia am făcut câteva repetiții, iar pe mine filmul m-a prins fix în momentul ăsta în care am din nou spațiu să mă gândesc că pot să lucrez, că pot să mă desprind cumva de acasă, de familie.

Filmările s-au nimerit în perioada cu valul 2? 3?, în care [în România] ne număram cazurile, dar noi puteam să ne vedem cu toții sau să facem o masă, puteam să lucrăm fără măști, să vorbim, să ne atingem, să ne îmbrățișăm, eram toți testați, închiși în satele alea, la 10 kilometri distanță unii de alții maxim, așa că a fost terapeutic nu doar procesul până să ajungem la film, ci și filmarea în sine.

Inclusiv Radu zicea, după filmare, că e un fel de rețetă asta în care te duci și filmezi într-un spațiu în care, când te întorci acasă, la finalul zilei, nu te întorci de fapt acasă la familie, să intri în cealaltă uzină, paralelă, ci rămâi conectat tot timpul la proiect. Pentru mine, cel puțin, a funcționat foarte bine așa, că eram izolată.

A.B.: Izolarea a funcționat și pentru film, că noi eram tot timpul în energia aia, nu ne decuplam niciodată de acolo. Când ne întorceam de la filmări, vorbeam despre ce am făcut, ce o să facem a doua zi, dădeam un text, repetam mult.

I.B.: Și cred că a ajutat foarte mult și la relația dintre noi trei, având în vedere că am jucat trei prieteni și nu ne cunoșteam atât de bine, cât am reușit să ne cunoaștem în perioada aia, când totuși am locuit împreună. Ne-a apropiat foarte mult și ne-a dat energia asta de care aveam nevoie, pentru că și la filmări ne-am susținut unii pe alții, ne-am format o echipă foarte frumoasă și asta se simte și în film, cred eu.

M.P.: Și nu numai noi trei, echipa toată a funcționat foarte bine. Tot ce înseamnă tehnic, cameră, lumini – a fost o atmosferă foarte plăcută, a fost o armonie pe care eu n-am întâlnit-o foarte des la filmări.

ELLE: Voi știați ce vă așteaptă? Că pare un tur de forță fizic, psihic.

M.P.: Cred că ne așteptam, nu cred că am fost foarte surprinși. Cred că eram pregătiți și să fie mai rău de-atât. Ne gândeam că o să fie și mai frig…

I.B.: Și mai frig, și mai greu, și poate nu ne iese. Știam tot scenariul, repetaserăm tot, dar fiecare avea anumite secvențe de care se temea.

ELLE: Cum ar fi?

A.B.: Eu m-am temut de fiecare secvență în care am apărut. Îți jur. Pentru mine, a fost o emoție totală. Pentru că știi, cumva, Radu e primul care m-a folosit așa cum mi-am dorit tot timpul: să se vadă și latura asta, hai să zic între ghilimele „mai serioasă”, că toată lumea se așteaptă să fac comedie. Personajul ăsta pe care-l fac eu acolo sigur că are și niște bucăți comice, așa, prin felul în care e el, dar nu asta este dominanta la el. Și atunci a fost un fel de presiune, pentru că eu tot timpul îmi dorisem să arăt asta, deci: hai să vedem! Și da, de multe ori am simțit că pierdeam controlul, că simțeam camera. Eu am cea mai puțină experiență pe film și cred că sunt și cel mai… nu știu cum să exprim asta ca să nu pară că sunt eu foarte rău cu mine, dar mi se pare că Maria și Ilona se potrivesc foarte bine când vine camera. Au un tip de relaxare cu camera pe care eu nu-l am.

I.B.: Mie mi-a fost frică de o secvență pe care nu vreau să o povestesc, că nu vreau să dau nici un spoiler, o discuție între mine și Maria. E o secvență pe care am dat-o la casting și care a rămas, așa, un reper și pentru Radu și pentru Maria, și ziceau: „Vai, ce mișto a fost asta!” Mi-a fost foarte frică de secvența aia, că ar trebui să o refac sau să fie cel puțin la fel de bună cum a fost la probă. Dar până la urmă am dovedit-o.

M.P.: A fost foarte drăguț, apropo de clasica întrebare „Ceva comic de la filmări?”. Ne-am uitat una la alta, părea că ne-am simțit amândouă bine, că am făcut o treabă bună, și a venit Radu, care a zis: „E foarte departe de ce ar trebui să fie.” Și nu mai înțelegeam. Mie mi se părea că e ce trebuie.

Și asta e, cumva, ce îmi place la Radu, că ai tot timpul impresia că nu te lasă. Până nu iese așa cum crede că trebuie să fie la sfârșit, nu te lasă. Și cred că asta mă face și să am foarte multă încredere în el. Chit că mă freacă până mă aduce la limită, sunt sigură că n-o să mă lase să fie prost.

ELLE: Ați lucrat cu script strict?

M.P.: Da. Dar el de obicei așa lucrează, are totul foarte bine așezat, pentru că ei de fapt lucrează foarte mult timp la scenariul ăla al lor. Au ani în care-l pisează și-l întorc pe toate părțile și-l citesc pe voci. Acum, sigur, a fost această variabilă, care a fost actorul amator. În întâlnirile de dinainte de filmare sau în pauzele din timpul filmărilor, mai scotea câte o poveste pe care Radu, în momentul în care ajungea acasă, în noaptea aia, o rescria și după aia, de cele mai multe ori, o regăseam, în zilele următoare, băgată în textul pentru filmare.

I.B.: Și au mai fost mici modificări în funcție de vreme și noroi și de lucruri care erau cumva imprevizibile. Pentru că, sigur, una e să-ți imaginezi că o să fie noroi, și alta e chiar să fie noroi acolo, și să mai cazi și să te ridici și să aluneci.

ELLE: Apropo și de asta, cumva, fiecare personaj din film are niște momente în care clachează, și mă întrebam dacă și voi ați avut niște momente din astea limită.

A.B.: Zic eu, că trebuie să fug după aia. Una dintre secvențele grele, care a durat foarte mult să fie filmată, a fost o secvență de vreo cinci minute și ceva în care eu cu Maria ne certăm, Ilona vorbește cu cineva la telefon, Maria își dă seama că bătrânul a rămas singur, și eu sunt prins într-o dinamică în care nu știu ce să fac, și, cumva, plec cu Maria.

Cred că am făcut vreo 50 de duble. Nu e vorba de numărul lor, că nu asta contează, până la urmă stăteam acolo până dimineața. Ideea e că la un moment dat nu mai înțelegeam ce greșesc sau ce nu facem bine. Și am intrat într-un *loop din ăsta în care nu mai gândeam, după care mi-am dat seama că asta voia Radu, să trecem un pic. Că la un moment dat te blochezi. Îți intră atât de clar succesiunea aia, și el speculează acel moment în care tu uiți efectiv de tot – că sunt camere, că trebuie să zici ceva și te lași în scenă. „Lasă-te! Nu te mai gândi! Du-te!”

Știu că pe drumul ăla pe care ne tot întorceam la cameră, la reset, cred că am și lăcrimat de vreo două ori. Și când s-a terminat, ne-am luat în brațe de zici că am urcat pe vârful Everest. Dar fiecare scenă era cumva o ascensiune, și cred că ne-am ținut foarte bine. Eu, personal, n-am simțit că clachez, cred că ne-am susținut mereu. Cred că ăsta a fost ajutorul, că n-am fost insule, am fost un continent, știi? Și n-avea ce să se întâmple cu noi.

M.P.: Ah, ce frumos ai zis!

A.B.: Da, mă, îți dai seama!

M.P.: Cred că, așa, momente-limită am avut toți. Fie pentru că era momentul limită al personajului și te împingi un pic să ajungi în punctul ăla, fie pentru că na, au fost nopți și-un pic mai lungi, și-un pic mai reci decât ne-am așteptat. În momentul în care stăteam în mașină, era ucigător frigul. Am mai avut și aparate de căldură, că nu mai suportam, dar au fost și momente când era extrem de frig și noi ajunseserăm să fim atât de reci, că nu mai scoteam aburi deloc. Și avea nevoie fix de asta. Și la un moment dat beam ceaiuri calde ca să ni se încălzească un pic capul, să putem să aburim, ca în momentul în care vorbim să iasă un pic de contrast din asta.

I.B.: Acolo, în pădure, e frigul ăla care intră-n oase, dar din ce îmi amintesc eu, cred că cel mai frig a fost în dimineața aia când a și nins. E o secvență spre finalul filmului când îmi aduc aminte că am ajuns la cazare și aveam mâinile roșii, un pic arse, ca o degerătură ușoară. Începuse pielea să răspundă. Sigur, noi am avut mănuși, branțuri electrice și am fost îmbrăcați, dar de la un moment încolo nu prea își mai fac efectul.

ELLE: A existat vreun element meteorologic după care ați stat sau care v-a încurcat?

M.P.: Aveam o secvență în care eram foarte mulți și care e începutul filmului. Practic, e singura secvență pe care nu am făcut-o cronologic. Pentru că era riscul cel mai mare să ne îmbolnăvim atunci, am zis că rămâne secvența cu multă lume la sfârșit de tot.

Așa cum a zis mai devreme Ilona, a nins, am tras finalul filmului, după care trebuia să tragem începutul. Dar problema era că la început nu trebuia să fie zăpadă. În spațiul ăla de la primărie unde am filmat, a fost un moment de îngrijorare când începuse să spună lumea: „probabil o să trebuiască să mai stăm patru zile, ca să se topească zăpada.” Era fix ultima zi de filmare. Unii oameni erau cu foenul pe acoperișul primăriei, ca să topească niște zăpadă, se arunca niște sare, dar până la urmă s-a rezolvat din felul în care s-a pus camera.

ELLE: Cum a fost, pentru voi, interacțiunea cu Luca Sabin?

M.B.: Am avut mare, mare noroc. A fost candidatul ideal. S-a nimerit perfect.

I.B.: Eu, personal, nu am jucat niciodată atât de mult cu un actor amator. După prima zi de repetiții, eram toți foarte plăcut surprinși și bucuroși. Am simțit că ăsta e filmul, că o să ne iasă și că o să fie așa cum trebuie. Pentru că el înțelege absolut tot ce înseamnă filmare. A fost și mâna lui Radu, că l-a ales, dar și noroc, pentru că nici Radu nu știa exact cum se va comporta el, câtă rezistență va avea la mai multe duble. E foarte greu să-i explici unui om că la film se pot face și 60 de duble, din diverse motive, că nu e *șarf sau că nu e set-ul cum trebuie, sunt foarte multe variabile. El a înțeles tot, era de-al nostru. Sigur că au fost și multe momente amuzante, pentru că el ne făcea tot felul de surprize, mai ales în combinație cu Radu. Avea tot felul de povești și noi nu le știam, și ne surprindea și râdeam.

M.P.: De la Ilona, de la Alex, cam știam la ce să mă aștept. Știam că noi nu sărim din script, că ne lua Radu de păr, dar la Luca Sabin totul era permis, și atunci cred că am fost toți foarte concentrați pe ce livra el și am fost foarte *responsive. De-aia, cred, sunt și foarte frumoase toate exemplele cu el.

I.B.: Și te și modifica emoțional, cumva, pentru că el are o candoare, de pur și simplu dacă se uită într-un anumit fel la tine, ți se rupe sufletul. Așa e el. E foarte emoționant să-l vezi în anumite situații din film, cu privirea aia puțin pierdută. Și, fix, ca-n film cumva, simțeam nevoia să avem grijă de el, să nu alunece, să nu-i fie frig.

ELLE: De ce ați vrea să vadă oamenii filmul ăsta?

M.P.: Eu nu știu niciodată să răspund la întrebarea asta, dar acum… Mi se pare că e un cocktail foarte interesant felul în care ne armonizăm noi, actorii, colegul din Râmeț și natura. E ceva în atmosfera întregului film care mi se pare special. N-aș ști să-i spun unui om de pe stradă, dar ție îți pot spune că cred că e ceva ce te-ar atrage și te-ar intriga – felul în care funcționează chimia dintre noi cinci, dacă e să bag și natura în combinația asta.

I.B.: Mie mi se pare că are de toate. Are și acțiune, are și comedie, are și dramă, are și suspans, mi se pare că e un amalgam de emoții. Vorba Mariei, e greu de răspuns la întrebarea asta, dar eu așa aș recomanda prietenilor mei. Are și un pic de… îți dă o senzație de frică, de necunoscut, te trece prin toate stările.

Și e o mândrie supremă pentru maică-mea, care după premiera de la Cannes, probabil că altfel o să cumpere roșiile de la piață.

Citește și:
Ofelia Popii: „Trebuie să fii revoltat, nemulțumit, curios'

Foto: PR

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK