La 83 de ani, Al Pacino va deveni tată pentru a patra oară

Iubita actorului, Noor Alfallah, în vârstă de 29 de ani, este însărcinată pentru prima oară.

La 83 de ani, Al Pacino va deveni tată pentru a patra oară

La 83 de ani, Al Pacino va deveni tată pentru a patra oară. Potrivit TMZ, iubita sa, Noor Alfallah, în vârstă de 29 de ani, este însărcinată în opt luni. Primele zvonuri conform cărora cei doi ar forma un cuplu au apărut în aprilie 2022, când au fost surprinși luând cina împreună. Cu toate acestea, mai multe surse au declarat pentru Page Six că Pacino și Alfallah și-au început relația în timpul pandemiei.

„Pacino și Noor au început să se întâlnească în timpul pandemiei. Ea a avut relații mai ales cu bărbați mai în vârstă și foarte bogați… Este cu Al de ceva timp și se înțeleg foarte bine”, a dezvăluit sursa pentru Page Six.

„Diferența de vârstă nu pare să fie o problemă, chiar dacă el este mai în vârstă decât tatăl ei.”, a adăugat sursa, care a precizat și că Noor provine „dintr-o familie cu bani.”

Aceasta nu este însă prima relație pe care Alfallah o are cu un bărbat faimos. Când avea doar 22 de ani, Noor a format un cuplu cu Mick Jagger, care la vremea respectivă avea 74 de ani. De asemenea, tânăra a avut o relație și cu miliardarul Nicolas Berggruen, în vârstă de 60 de ani.

Al Pacino mai are trei copii: Julie, în vârstă de 33 de ani, din relația cu Jan Tarrant, și gemenii Olivia și Anton, în vârstă de 22 de ani, din relația cu Beverly D’Angelo.

La inceputul acestei luni, și Robert De Niro, în vârstă de 79 de ani, a dezvăluit că a devenit tată pentru a șaptea oară. Într-un interviu acordat pentru ET Canada pentru promovarea viitorului său film, About My Father, De Niro a corectat-o pe reporteră atunci când aceasta s-a referit la cei șase copii ai săi, spunând că, de fapt, este vorba despre șapte copii.

„Șapte, de fapt. Tocmai am mai întâmpinat un copil”, a spus actorul.

Un reprezentant al lui De Niro a confirmat vestea fericită pentru ET, deși mama copilului nu a fost menționată.

În noul său film, Robert De Niro joacă rolul de tată al unui personaj interpretat de comediantul Sebastian Maniscalco. Întrebat dacă este un „tată cool” în viața reală, De Niro a precizat: „Sunt OK.”

„Adică, cu copiii nu ai cum să nu faci asta. Nu-mi place să fiu nevoit să impun legea și chestii de genul ăsta. Dar, uneori nu ai de ales. Și orice părinte, cred, ar spune același lucru. Întotdeauna vrei să faci ceea ce trebuie pentru copii și să le oferi beneficiul îndoielii, dar uneori nu poți. Știți, copiii mei nu sunt de acord cu mine uneori și sunt respectuoși. Fiica mea, care are 11 ani, îmi dă bătăi de cap uneori și mă cert cu ea. O ador, dar, știți cum e”, a împărtășit el.

În ceea ce privește divorțul dintre actor și Grace Hightower, Robery De Niro declara în 2018 că vor păstra o relație bună pentru a-și crește împreună copiii.

„Grace și cu mine avem împreună doi copii minunați. Intrăm într-o perioadă de tranziție în relația noastră, un proces dificil, dar constructiv. O consider pe Grace o mamă minunată și cer intimitate și respect tuturor pe măsură ce noi încercăm să ne dezvoltăm rolul de parteneri în parenting”, a declarat actorul pentru E! News.

Citește și:
Harrison Ford și Calista Flockhart, imagine emoționantă de la absolvirea fiului lor, Liam

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people