Kylie Jenner și Timothee Chalamet formează cel mai hot nou cuplu de la Hollywood

Kylie Jenner și Timothee Chalamet nu au comentat încă asupra presupusei lor relații, însă cei doi au fost zăriți ajungând la cină.

Kylie Jenner și Timothee Chalamet sunt deja de câteva săptămâni subiectul unor speculații aprinse, încă de când au început să apară zvonuri despre o posibilă relație între cei doi. Iar zvonurile au fost alimentate în weekendul care tocmai a trecut de faptul că cei doi au fost zăriți la Titos Tacos, un restaurant din apropierea Los Angelesului.


Timothee Chalamet a ajuns la local după ce a mers la o expoziție de artă, relatează presa, care l-a și suprins în imagini pe actorul din Dune, purtând însă o mască ce îi acoperea aproape întreaga față. Acesta a fost văzut, așteptând să fie luat de o mașină, care s-a dovedit a fi chiar vehiculul Lincoln Navigator despre care se știe că aparține lui Kylie Jenner.

Presa din Statele Unite raportează că Kylie Jenner și Timothee Chalamet au plecat împreună cu mașina acesteia, mașina actorului fiind apoi condusă de unul dintre bodyguarzii lui Jenner. Ajunși la localul specializat în tacos, cei doi au mâncat chiar în mașină, probabil încercând să nu fie observați de paparazzi. În tot acest timp, unul dintre oamenii care îi asigură securitatea lui Jenner a așteptat în afara mașinii vreme de mai bine de 30 de minute.


Presa a mai arătat că mașina lui Kylie Jenner a fost văzută și în fața locuinței actorului din Beverly Hills, iar o sursă apropiată celor doi a declarat pentru publicația Page Six că aceștia au o chimie bună, deși de-abia încep să se cunoască.

Relația dintre Kylie Jenner și Timothee Chalamet „nu e atât de serioasă, dat fiind faptul că Kylie s-a văzut cu el doar de câteva ori', a mai menționat sursa. „Lucrurile sunt foarte la început, deci este greu de spus ce va fi, dar deocamdată ei îi place ce vede. Timothee este un adevărat gentleman care o tratează cu respect. E fermecător și o face să râdă, îi este ușor să vorbească cu el.'


Zvonurile despre o posibilă relație între Kylie Jenner și Timothee Chalamet au început să apară cu o lună în urmă, presa arătând că afacerista în vârstă de 25 de ani, care a devenit miliardară din businessul ei cu produse de machiaj, ar fi interesată de actorul în vârstă de 27 de ani, care a ajuns un preferat al publicului și al criticilor după ce a jucat în Call Me By Your Name. Însă mai ales fanii actorului nu sunt neapărat fericiți de alegerile acestuia. „Kylie Jenner și Timothee Chalamet într-o relație… se simte ca atunci când acei doi oameni din liceu care nu au interacționat niciodată sunt dintr-odată împreună la 6 ani după absolvire', a comentat un fan pe Twitter. Alt utilizator a scris: „pur și simplu nu pot procesa această informație.'


Un blog a raportat faptul că cei doi au început să se vadă încă din ianuarie, curând după despărțirea lui Jenner de fostul său partener, Travis Scott, alături de care are doi copii. Jenner și Chalamet au fost zăriți flirtând la prezentarea lui Jean-Paul Gaultier de la Săptămâna Modei de la Paris. Chalamet nu a mai fost oficial într-o relație de la despărțirea de Eiza Gonzalez, în 2020.

Citește și:
Prințesa Charlene, apariție elegantă alături de Prințul Albert de Monaco, în urma zvonurilor legate de despărțire

Foto:arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people