Kylie Jenner a publicat noi imagini adorabile cu fiica ei, Stormi, deși aceasta a decis în urmă cu câteva luni să o ferească de atenția fanilor.
Kylie Jenner împlinește astăzi, 10 august, 21 de ani, așa că le-a pregătit fanilor o surpriză specială – noi imagini cu fiica ei, Stormi.
Vedeta a postat ieri o imagine dintr-un shooting special făcut cu Stormi, fiica ei alături de Travis Scott. Această imagine a fost imediată apreciată de fani și asta deoarece în urmă cu două luni Kylie Jenner a decis să șteargă toate imaginile în care se vede chipul micuței, declarând atunci că a hotărât să nu mai facă publice imagini cu fiica ei momentan.
În descrierea pozei Kylie a scris că își sărbătorește ziua de naștere cu cel mai special cadou. „Ce a fost viața înainte de tine, Stormi. Te iubesc îngerul meu mic.”
Așa cum era de așteptat, imaginea a strâns peste un milion de like-uri și probabil acest lucru a făcut-o pe Kylie să publice încă o imagine cu Stormi, la fel de adorabilă.
În luna iunie o sursă apropiată lui Kylie a declarat pentru People că ea a luat decizia de a șterge imaginile cu Stormi, deoarece oamenii au făcut numeroase comentarii negative despre fiica vedetei. „Kylie este șocată și nu își dorește ca imaginile cu fiica ei să devină parte a ceva negativ”.
Kylie Jenner și-a ascuns sarcina, anunțând în luna februarie că a devenit mamă, postând atunci un mesaj special pentru fanii ei.
Foto: Arhiva Revistei ELLE