Kylie Jenner a dezvăluit că s-a confruntat de două ori cu depresie postnatală

Kylie Jenner a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu un an.

Într-un nou interviu acordat revistei Vanity Fair Italia, Kylie Jenner a vorbit extrem de onest despre provocările cu care s-a luptat de când a devenit mamă. Vedeta în vârstă de 25 de ani a dezvăluit că s-a confruntat cu despresie postnatală, atât după nașterea fiicei sale, Stormi, cât și după cea a fiului său, Aire.


„Am trăit această experiență. De două ori. Prima dată a fost foarte dificil, a doua oară a fost mai ușor de gestionat', a mărturisit Kylie.

De asemenea, aceasta a oferit și un sfat mamelor care trec prin aceeași situație'

„Le-aș spune să nu se gândească prea mult la lucruri și să trăiască din plin toate emoțiile din acel moment. Să rămână în acel moment, chiar dacă este dureros. Știu, în acele momente te gândești că nu va trece niciodată, că trupul tău nu va mai fi niciodată la fel ca înainte, că tu nu vei mai fi niciodată la fel. Nu este adevărat: hormonii, emoțiile din acea etapă sunt mult, mult mai puternice și mai mari decât tine. Sfatul meu este să trăiești această tranziție, fără teamă de urmările sale. Riscul este să ratezi și toate lucrurile frumoase ale maternității.'


Kylie Jenner a vorbit însă și despre lucrurile bune pe care maternitatea i le-a adus.

„Să mă trezesc singură în spital cu o ființă nouă și necunoscută în brațele mele. Este o situație atât de unică și de specială. Există însă un alt moment magic: atunci când îți aduci copiii acasă. Este poate cel mai frumos moment', a concluzionat fondatoarea Kylie Cosmetics.

Nu este însă pentru prima oară când Jenner vorbește despre depresia postnatală cu care s-a confruntat.

„Ar trebui să fiu foarte fericită acum, tocmai am născut acest nou copil. Dar am plâns non-stop timp de vreo trei săptămâni', a declarat aceasta într-un episod din reality show-ul The Kardashians.


În plus, aceasta a făcut o postare pe contul său de Instagram în care împărtășea cu fanii ei experiența sa.

„Vreau să le spun viitoarelor mame că această experiență poate să fie una grea. Perioada postnatală nu este deloc ușoară, iar pentru mine, cel puțin, această experiență a fost foarte grea. Mai greu decât la prima sarcină. Nu este ușor din punct de vedere mental, fizic și spiritual. (…) După ce mi-am dat seama că am născut un băiețel sănătos și frumos m-am liniștit', a transmis Kylie Jenner la vremea respectivă.


Citește și:
Jude Law a devenit tată pentru a șaptea oară

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people