De data aceasta se pare că e vorba de o ceremonie oficială!
Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au căsătorit în acest weekend în Santa Barbara, California, anunță TMZ.
De data aceasta se pare că este vorba despre o ceremonie oficială, nu una nelegală așa cum a fost cea din Las Vegas din urmă cu puțin timp.
Cei doi au fost surprinși într-o mașină decapotabilă pe care inscripționat următorul mesaj: „Proaspăt căsătoriți”.
De asemenea, alături de celebrul cuplu s-au aflat bunica lui Kourtney, Mary Jo, și tatăl lui Travis, Randy.
Kourtney Kardashian și Travis Barker au șocat pe toată lumea, după ce s-a aflat că au ținut o ceremonie la o capelă de căsătorii din Las Vegas, aceasta fiind oficiată de un bărbat îmbrăcat precum Elvis Presley. Ulterior, surse apropiate ale cuplului au declarat că nu a fost o căsătorie propriu-zisă, iar cei doi nu au un certificat de căsătorie. Astfel, evenimentul a fost descris ca fiind unul „de amuzament.” În aceeași manieră a comentat și Kourtney Kardashian seara pe care a avut-o în Las Vegas.
„A fost odată ca niciodată, într-un ținut foarte, foarte îndepărtat, la 2 dimineața, după o noapte memorabilă și puțină tequila, o regină și chipeșul ei rege s-au aventurat la singura capelă deschisă cu un Elvis și s-au căsătorit (fără certificat). Practica aduce perfecțiunea”, a scris Kourtney pe contul său de Instagram.
Câteva ore mai târziu, Barker a distribuit și el câteva fotografii de la ceremonie, susținând în postarea sa de pe Instagram: „Ce se întâmplă în Vegas ❤️🤵🏻♀️🤵🏻💒.”
Kardashian și Barker s-au logodit în octombrie 2021. După aproximativ nouă luni de relație, cei doi au decis că sunt pregătiți să facă pasul cel mare și să își unească destinele pentru totdeauna. Cererea a avut loc la hotelul Rosewood Miramar Beach din Montecito. Travis a organizat un moment special, creând din trandafiri și lumânări albe o inimă imensă pe o plajă din California.
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia