Kit Harington si Rose Leslie s-au logodit

Kit Harrington, cunoscut mai ales pentru rolul lui Jon Snow din Game of Thrones si Rose Leslie, cea care a interpretat-o pe Ygritte in acelasi serial, s-au logodit.

Kit Harington si Rose Leslie s-au logodit

Kit Harington si Rose Leslie s-au logodit, stirea fiind confirmata de o sursa apropiata pentru revista People, dar si de catre cei doi intr-un mod traditional si simpatic, printr-un anunt in ziar.

Desi relatia lor nu a functionat in Game of Thrones (daca nu ai urmarit pana acum serialul, Jon Snow – Kit Harrington si Ygritte – Rose Leslie au fost impreuna, insa Ygritte a avut un final tragic, caracteristic de altfel pentru Game of Thrones), in viata reala lucrurile par a fi perfecte pentru cei doi.

Potrivit The Sun si altor publicatii, Kit Harington si Rose Leslie s-au logodit. „Sunt pregatiti sa stabileasca o data, dar au spus prietenilor si familiei saptamana trecuta ca s-au logodit. Kit stia de mult timp ca vrea sa se casatoreasca cu Rose, insa si-a dorit ca mai intai sa locuiasca impreuna”, a declarat o sursa.

Vestea nu ne surprinde deloc avand in vedere ca in iunie Harington a declarat in timpul emisiunii lui James Corden ca el si Rose s-au mutat impreuna. Alaturi de el in platou se afla si Nicole Kidman, iar aceasta nu s-a sfiit sa ii spuna ca ar trebui sa se casatoreasca. Nu stim daca actorul a facut pasul cel mare la insistentele amuzante ale actritei, insa ne bucuram ca cei doi se vor casatori. Abia asteptam sa vedem poze de la ceremonia celor doi!

Kit Harington si Rose Leslie formeaza un cuplu inca din 2012, cand personajele celor doi erau impreuna si in serial. Se pare ca cei doi s-ar fi despartit dupa un an si s-au impacat mai tarziu, insa ei si-au confirmat relatia cu prima aparitie oficiala in calitate de cuplu pe covorul rosu in aprilie 2016.

Citeste si:
Kit Harington povesteste cum si-a pierdut virginitatea

Potrivit declaratiilor celor doi, acestia se cunosteau inainte de filmarile pentru Game of Thrones, insa povestea lor de dragoste a inceput pe platourile de filmare din Islanda (sezonul 2). Kit chiar a declarat ca acele saptamani au fost cele mai frumoase: „Pentru ca aceasta tara este frumoasa, pentru ca Luminile Nordului sunt magice si pentru ca a fost locul in care m-am indragostit. Daca esti deja atras de cineva, iar apoi aceasta persoana devine partenerul tau in serial, este foarte usor sa te indragostesti.”

Desi Ygritte nu mai apare in serial, fanii au considerat ca cea mai hot scena de sex a fost cea dintre ea si Jon Snow, probabil si datorita relatiei pe care cei doi o aveau in realitate. Cu toate acestea, Rose a declarat ca a fost prima scena de sex pe care a filmat-o vreodata si a fost destul de ciudat.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people