Kit Harington și-a schimbat complet look-ul, spunând adio părului mai lung pe care a fost forțat să-l păstreze pentru rolul lui din "Game of Thrones".
Kit Harington, actorul care interpretează rolul personajului Jon Snow din serialul de succes „Game of Thrones”, a făcut o schimbare inedită de look, transformarea sa fiind una la care nu ne-am fi așteptat.
Astfel, Kit Harington a renunțat la buclele pe care le-a avut pe durata filmărilor și, în cadrul unui eveniment pe care l-a avut în Londra pentru noul său film, „How to Train Your Dragon: The Hidden World”, actorul a apărut cu o altă tunsoare, dar și cu o… mustață.
Kit Harington și-a avertizat fanii că își va tunde părul după finalizarea serialului, însă chiar și așa transformarea acestuia ne suprinde.
Ultimul sezon din „Game of Thrones” va apărea în aprilie, iar actorul a declarat că are sentimente mixte în privința finalului acestui serial fenomen. Acesta a dezvăluit în urmă cu câteva luni că filmarea episodului final a fost brutală, atât el, cât și restul actorilor plângând de nenumărate ori. El a declarat că este „poate nu fericit, dar foarte satisfăcut” cu modul în care s-au aranjat lucrurile.
Abia așteptăm să vedem noul sezon!
Foto: Arhiva Revistei ELLE