Ne mai despart doar câteva săptămâni de premiera ultimului sezon al serialului Game of Thrones și recunoaștem că abia îl așteptăm.
Ultimele luni au fost încărcate cu știri și noutăți cu privire la ultimul sezon al serialului Game of Thrones, dar și cu dezvăluiri ale actorilor care interpretează rolurile principale.
Sophie Turner a mărturisit că i s-a interzis să-și spele părul în timpul filmărilor, Kit Harington a dezvăluit că a luat o recuzită de pe platourile de filmare pentru a avea o amintire, iar Maisie Williams s-a declarat șocată de ceea ce s-a întâmplat în ultima ei scenă.
Însă, poate cea mai inedită mărturisire îi aparține actorului Kit Harington, a.k.a. Jon Snow. El a dezvăluit că i-a spus soției sale, Rose Leslie, cum se va termina serialul, iar reacția acesteia a fost una neașteptată.
„I-am spus soției mele cum se termină serialul și ea a refuzat să mai vorbească cu mine timp de trei zile… și ea este cea care m-a întrebat și care a vrut să știe finalul”, a dezvăluit Kit într-un interviu acordat Kiss FM UK.
„Ultimul sezon pare că a fost gândit ca să ne dărâme. Toată lumea era terminată la final. Nu știu dacă plângeam pentru că eram triști că se termina sau pentru că eram îngrozitor de obosiți”, a povestit Kit într-un alt interviu.
Foto: Arhiva Elle