Kirsten Dunst este însărcinată, actrița așteptând venirea pe lume al celui de-al doilea copil din relația ei cu Jesse Plemons.
Kirsten Dunst este însărcinată cu cel de-al doilea copil al său. Actrița, în vârstă de 38 de ani, mai are un fiu de 2 ani, Ennis, din relația sa cu Jesse Plemons. Cei doi și-au început relația în 2016, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare la proiectul Fargo și au declarat că au devenit apropiați ca urmare a trecutului lor în lumea filmului, dat fiind că amândoi au lucrat la Hollywood de la vârste mici. Dunst și Plemons s-au logodit în ianuarie 2017, un an și jumătate mai târziu actrița dând naștere primului ei copil.
Vestea că Kirsten Dunst este însărcinată pentru a doua oară a venit prin intermediul unui pictorial din revista W, ședința foto fiind coordonată de regizoarea Sofia Coppola, o apropiată a actriței, care a distribuit-o în mai multe dintre peliculele sale, precum The Virgin Suicides, Marie Antoinette și The Beguiled.
Dunst apare pe coperta revistei, într-un pictorial fotografiat de Zeo Ghertner, acasă, în Beverly Hills. Alături de ea sunt portretizate alte muze ale Sofiei Coppola, Elle Fanning și Rashida Jones.
Fotografiile care arată că Kirsten Dunst este însărcinată cu cel de-al doilea copil sunt toate ipostaze romantice, în care aceasta apare îmbrăcată în dantelă, însă actrița a glumit pe seama lor. „Fiecare cadru a fost pe podea și spuneam: ‘nu pot să mă ridic’. M-am simțit ca Urkel.” (personaj de show TV cunoscut pentru neîndemânarea sa, n.red.)
CONȚINUT VIDEO ELLE„Este atât de frumos să ai acel gen de prietenie în care îl vezi pe celălalt având copii. Sunt puține colaborările, să fim cinstiți, care durează, când cineva care nu îți este familie te știe de atât de mult timp.”, a declarat Dunst despre relația ei cu Coppola, care are, la rândul său, doi copii, Romy, de 14 ani, și Cosima, de 10.
Foto: arhiva ELLE, Instagram W Magazine