Gică Hagi a fost decorat pe 12 martie 2025 cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României' în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, organizată de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. La eveniment au fost prezenți aproape toți membrii familiei antrenorului: soția sa, Marilena, fiica sa, Kira Hagi, logodnicul acesteia, Thomas Ferfelis, și Elena Tănase, soția fiului său, Ianis Hagi.
Cuprins
Cuprins
Kira Hagi și logodnicul ei, Thomas Ferfelis, împreună la un eveniment oficial
Din păcate, Ianis Hagi nu a fost prezent, fiind posibil să se afle în cantonament cu Glasgow Rangers, pentru a pregăti returul din Europa League cu Fenerbahce Istanbul.
Printre participanții la ceremonie s-a numărat și cumnatul său, Gică Popescu, un alt mare nume al fotbalului românesc. De asemenea, în premieră, Kira Hagi și Thomas Ferfelis au fost surprinși împreună la un eveniment oficial, după ce au mai apărut doar în fotografii postate pe rețelele de socializare sau realizate de paparazzi.
Cu toate că cei doi sunt destul de discreți în privința relației lor, Kira Hagi a fost cerută în căsătorie anul trecut de logodnicul ei, Thomas Ferfelis, la Salonic. De asemenea, în 2024, Kira și Thomas au fost văzuți împreună susținând echipa națională și pe Ianis Hagi la Campionatul European de Fotbal.
Kira Hagi, despre carieră și decizia de a se întoarce în România
Kira, fiica lui Gică Hagi, a împărtășit într-un interviu acordat revistei VIVA! de acum ceva vreme, motivele care au făcut-o să se întoarcă în România și cum i s-a modificat viziunea asupra vieții în America. În plus, a discutat și despre cariera sa de actriță și despre dragostea ei pentru pictură.
Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, este o tânără actriță ce pășește cu pași siguri către succes. Aceasta a intrat în lumea cinematografiei și bifează rol după rol, iar acum se bucură de roadele muncii sale.
„La Teatrul Nottara am jucat cu Jonathan Alexandru în ‘Martha și George, o piesă despre viața Prințesei Martha Bibescu și a Prințului George Valentin Bibescu, care a durat trei ani de zile. Am interpretat-o, la Teatrul Nottara, chiar și în perioada în care a fost pandemie. Am jucat cum s-a putut, atât cât s-a putut, cu jumătate de sală, dar am reușit să facem asta și în acea perioadă. A fost o colaborare foarte frumoasă. Le mulțumesc în continuare celor de la Teatrul Nottara pentru că ne-au dat această oportunitate să punem în scenă o piesă despre o poveste inedită a unei personalități emblematice din perioada interbelică.', a spus Kira.
De asemenea, actrița a vorbit și despre perioada în care a studiat în Statele Unite ale Americii. Deși inițial plănuia să rămână acolo pentru a-și construi viitorul, a decis să se întoarcă în România.
„Eu vreau să fac performanță oriunde în lume atâta timp cât practic meseria pe care mi-o doresc și o fac din suflet, și cu drag.', a mai spus ea.
„E adevărat că am plecat în State cu gândul de a rămâne definitiv, dar acolo mi-am schimbat perspectiva. M-am întors în țară pentru că am primit un rol în România și am ținut să onorez contractul. (…) Nu pot să spun că am renunțat la nimic (la visul american n.red.). Pot spune că trăiesc visul meu. Da, visul Kirei Hagi, ca fiecare dintre noi. Fiecare are un țel, un drum.'
foto: Arhiva ELLE