Kim Kardashian West face dezvăluiri în ediția de aprilie a revistei ELLE US

Kim Kardashian West este starul de pe coperta ediției de aprilie a revistei ELLE US, iar starul reality face dezvăluiri despre viața personală, carieră și familie.

În plus, Kim Kardashian West este și protagonista unui shooting HOT realizat în spectaculoasa ei casă din Calabasas.


„Viața mea este atât de haotică, așa că locuința mea este super simplă', declară Kim redactorilor ELLE. „Totul trebuie să fie curat. Niciun fel de dezordine'. Iar acest lucru se aplică inclusiv în viața ei digitală. „Nu pot să am un telefon plin. La finalul zilei, șterg tot ce nu este o conversație curentă. Dacă am nevoie de o informație, atunci o păstrez. Dacă nu, trebuie sa fie ștearsă'.

Aceeași dorință de organizare se aplică și în cazul copiilor. „Dacă lucrurile nu sunt organizate, îmi ies din minți. Hainele copiilor meu au numele lor presate în interior. Știu unde este orice lucru și Eu. Nu. Pierd. Lucruri.', a mai precizat starul. Există un singur loc în casa lui Kim unde aceste reguli nu se aplică: zona de joacă a copiilor.


Așa cum probabil știi, Kim și Kanye sunt părinții a trei copii: North (aka Northy-Lou), Saint (aka Sainty-Boo), și Chicago West (Chi), acesta din urmă fiind născut cu ajutorul unei mame surogat din cauza problemelor pe care Kim le-a avut după cele două nașteri. „După ce naști, placenta trebuie eliminată. Însă a mea a rămas blocată. Acesta este unul dintre motivele pentru care femeile mor la naștere – apare hemoragia și sângerezi până mori și doctorii nu pot opri asta'.

Kim a vorbit deschis și despre mama surgat la care au fost nevoiți să apeleze. „Mă refer la ea ca la surogat, însă este în totalitate ADN-ul meu și al lui Kanye, deci, tehnic, este o persoană care a purtat o sarcină, o mamă purtătoare'. După ce au găsit prin intermediul unor agenții persoana care a purtat sarcina, celebrul cuplu s-a confruntat și cu decizia de a alege un embrion. „Ce sex să aibă copilul? Care este mai sănătos? Îl alegem pe cel mai sănătos și acesta a fost o fetiță'.


Însă va mai apela vreodată la o mamă surogat? „Nu știu. Casa și inima mea sunt acum destul de pline, în cel mai bun mod cu putință. Nu cred că m-aș putea descurca cu mai mult'.

Ce spune Kim despre relația cu soțul ei, Kanye West? „M-a învățat să am mai mult decât o simplă părere. Eu l-am învățat să fie un pic mai calm și mai precaut. Suntem un cuplu echilibrat'.

Citește întregul interviu AICI

Foto: ELLE.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people