Kim Kardashian West își va aminti mereu cine au fost cei care au ajutat-o să-și construiască o carieră.
Ieri a apărut promo-ul pentru cel de-al XVII-lea sezon al reality show-ului Keeping Up with the Kardashians, iar aici le vedem pe Kim și Khloe discutând despre videoclipul lui Paris Hilton pentru ultimul ei single în colaborare cu Dimitri Vegas și Like Mike. Când Khloe i-a spus lui Kim cât de frumos i se pare că a acceptat să apară în video, aceasta a răspuns spunând că se simte datoare moștenitoarei lanțului hotelier.
„Aș face orice pentru ea. Mi-a oferit o carieră și sunt perfect conștientă de asta. Încerc să fac totul cum trebuie înainte de Met Gala și înainte de nașterea copilului, dar aș renunța pentru ea pentru că este important pentru mine, să fiu loială oamenilor”, a spus Kim.
Cu mult timp înainte ca familia Kardashian-Jenner să aibă propriul show de televiziune, Kim și Paris erau prietene foarte apropiate. Kim a lucrat o perioadă pentru Paris, fiind descrisă într-un episod din 2003 al The Simple Life ca cea mai apropiată organizatoare a ei. Pe măsură ce Kim s-a ridicat din obscuritate, cele două s-au îndepărtat și au mers pe drumuri diferite.
Însă în 2012, și-au reînnoit prietenia și au rămas apropiate încă de atunci, fiind prezente la petreceri și evenimente în familie. În 2018, Kanye West i-a propus lui Paris Hilton să apară în spot-ul publicitar pentru linia sa vestimentară Yeezy Season 6. În fotografiile finale, Paris s-a inspirat din look-ul lui Kim pentru a crea o dublură aproape perfectă.
Paris Hilton le-a spus celor de la ET că i s-a părut o idee foarte bună să pozeze arătând ca o clonă a lui Kim Kardashian, și că linia vestimentară este cu adevărat sexy.
Foto: Instagram, YouTube, Arhiva Revistei ELLE