Kim Kardashian obișnuiește să își retușeze fotografiile pe care le publică pe rețelele sale sociale. Asta nu e nicio noutate. Însă, se pare că de data aceasta, fosta soție a lui Kanye West nu s-a limitat doar la propriile imagini, ci a început să le modifice în Photoshop și pe cele ale copiilor săi.
Într-un clip video publicat pe TikTok, un utilizator o acuză pe Kim Kardashian că ar fi modificat în Photoshop două imagini în care se află fiica sa, Chicago, și True Thompson, fiica lui Khloe Kardashian.
„Când m-am uitat pentru prima oară la poză mi-am dat seama imediat că ceva nu e în regulă. True e clar photoshopată, e ca și când nici nu ar fi în poză', a spus Maia în clipul video care a strâns peste 11 milioane de vizualizări. Aceasta a declarat chiar că vedeta reality show-ului Keeping Up With the Kardashians ar fi lipit o poză cu chipului True peste cea originală, în care se afla de fapt Stormi, fiica lui Kylie Jenner.
Nu doar Maia este de această părere, mai multe persoane lăsând comentarii negative pe contul de Instagram al lui Kim. „De ce True pare photoshopată?' sau „De ce True arată ca un sticker?' au fost doar câteva dintre remarcile făcute de urmăritorii lui Kim.
În 2019, Kim Kardashian a dezvăluit că a modificat în Photoshop și felicitarea de Crăciun a familiei. Aceasta a povestit că, la început, fiica ei cea mare, North West, nu a vrut să ia parte la ședința foto, lucru care a dus, ulterior, la folosirea Photoshop-ului pentru ca micuța să fie adăugată în imagine.
„Este foarte greu să ai într-o singură cameră pe toți cei patru copii zâmbind', i-a spus Kim prezentatoarei Ellen DeGeneres. „North avea o zi mai dificilă, așa că a refuzat să participe la ședința foto. Plângea pentru că își dorea o anumită coafură și lucruri de genul ăsta. Așa că i-am zis că nu o să mai apară în felicitarea familiei'.
Citește și:
Kanye West, din nou singur?
Foto: Instagram