Killa Fonic vorbește despre relația cu fanii și artista pe care o venerează

Killa Fonic vorbește despre responsabilitatea pe care o ai atunci când foarte mulți tineri urmăresc tot ce faci și artista cu care ar vrea să colaboreze oricând.


Încă de când făcea parte din grupul Șatra Benz, Killa Fonic a făcut din muzica trap the coolest thing around și a descoperit ce înseamnă ca o armată de oameni să îți strige numele din public. De când a pornit o carieră pe cont propriu, artistul a început să își deschidă orizonturile muzicale și mai mult, atrăgând astfel un public și mai divers. Aflat la ședinta foto pentru ELLE Style Awards 2019, unde este nominalizat la categoria Best Male Artist, Killa Fonic ne-a povestit despre relația pe care o are cu fanii săi și momentele magice care apar uneori din interacțiunea cu aceștia.


„Publicul meu a migrat cumva spre o vârstă mai mare, dar încă văd foarte mulți tineri la mine la concerte și am parte de momente din astea foarte des. Sunt ori între piese momentele în care interacționez cu ei sau mă duc să mai vorbesc cu unul sau momentele de după, când facem poză. E mai mult decât un schimb de energie. Eu mă întorc în anumite orașe și am văzut persoane o singură dată și îmi aduc aminte de ei, de când ne privim ochi în ochi. E fantastic', spune acesta.


Tocmai pentru că mulți dintre fanii lui au o vârstă foarte fragedă, l-am întrebat dacă asta l-a făcut să fie mai atent cu mesajul său și dacă se simte în vreun fel responsabil pentru ceea ce transmite: „Nu consider că ar trebui să fii responsabil, dar devii, cumva, inexplicabil. Adică ai o putere în mână, acei copii sau tineri chiar te ascultă cu inima și nu cu mintea, și e foarte important. Adică poți să profiți de calea asta câteodată ca să le transmiți ceva mișto și ceva care contează într-adevăr.'

De când a început o carieră pe cont propriu, Killa Fonic a avut parte de o colaborare inedită cu Carlas Dreams și sperăm să ascultăm cât de curând noi astfel de featuring-uri. Acesta ne-a mărturisit și cine ar fi ar fi artista cu care și-ar dori o colaborare: Există o artistă de la noi pe care o ador și de care sunt îndrăgostit de când eram mai tânăr, și anume Loredana Groza. Dar eu toate feat-urile le fac pe cale naturală, adică nu caut numele. Dacă mă ciocnesc de artist și rezonăm unul cu celălalt, se-ntâmplă. Mi-aș dori să vină pe cale naturală, nu pentru că o venerez pe Loredana Groza. Și recunosc asta.'


Citește și:
INNA vorbește despre stilul vestimentar și sursele de inspirație

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video