Khloe Kardashian a fost infectată cu noul coronavirus

În noul episod al reality show-ului Keeping Up With the Kardashians, Khloe Kardashian vorbește despre infecția cu noul coronavirus, cu care s-a confruntat la începutul anului.

În noul episod al reality show-ului Keeping Up With the Kardashians, care urmează să fie lansat astăzi, Khloe Kardashian a dezvăluit că a fost infectată cu noul coronavirus la începutul acestui an.


„Tocmai am aflat că am fost infectată cu coronavirus. Am stat în camera mea. O să fie bine, dar a fost foarte greu pentru câteva zile', a declarat aceasta într-un clip video realizat chiar de ea.

Khloe a dezvăluit că s-a confruntat cu mai multe simptome ale infecției, printre care dureri de cap, stare de vomă, frisoane dar și probleme respiratorii.

„Am avut migrene, o durere de cap cumplită. Și tușeam, simțeam că îmi arde pieptul de fiecare dată când tușeam'.

Ultimul sezon al emisiunii Keeping Up With the Kardashians a fost filmat aproape în întregime înainte ca pandemia de coronavirus să impună măsuri stricte de prevenție, precum carantina. Însă, ultimele episoade au fost filmate chiar de membrii familiei, cu ajutorul telefoanelor.


În episodul care urmează să fie lansat astăzi, Kim Kardashian vorbește despre starea de sănătate a surorii sale, afirmând că „Suntem extrem de anxioși. Așteptăm rezultatele lui Khloe, pentru a vedea dacă are sau nu virusul. Intuiția mea îmi spune că da, pentru că e foarte bolnavă. Și asta mă sperie, fiindcă îmi dau seama că și ea este foarte speriată și neliniștită din cauza asta'.

La final, Khloe Kardashian a transmis un mesaj tuturor celor care nu cred în existența virusului.  „Mizeria asta e reală. Dar o să trecem peste asta'.

La începutul lunii septembrie, Kim Kardashian a anunțat pe rețelele sale de socializare că celebrul reality show Keeping Up With The Kardashians se încheie, după 20 de sezoane.

Cu inimile îndurerate am luat decizia dificilă de a ne lua rămas bun de la Keeping Up With the Kardashians. După 14 ani și 20 de sezoane, sute de episoade, suntem mai mult decât recunoscători față de toți cei care ne-au urmărit de-a lungul acestor ani – atât în clipele bune, cât și în cele rele, atunci când am fost fericiți, când am plâns. Vom prețui pentru totdeauna amintirile minunate și oamenii pe care i-am întâlnit în tot acest timp'.


Citește și:
Kim Kardashian, aspru criticată pentru vacanța extravagantă organizată cu ocazia zilei sale de naștere

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people