A intrat în istorie ca fiind primul artist rap care a câștigat un trofeu Pulitzer. Albumul său intitulat „Damn” a fost lansat în aprilie 2017 și s-a dovedit a fi unul de foarte mare succes.
Kendrick nu este străin premiilor. A fost nominalizat în total de 29 de ori la Grammy-uri, câștigând șapte dintre aceste nominalizări.
Muzica lui a inspirat o generație întreagă de tineri și a educat mulți alți oameni despre incorectitudinile care nu ar trebui să își aibă locul în politica Americii și pe străzile orașului Compton, locul de proveniență al artistului.
Rapper-ul în vârstă de 30 de ani a avut parte de reacții pozitive din partea publicului, oamenii fiind mai de grabă indignați de faptul că a durat atât de mult ca cineva să îi accorde premiul. În muzica lui, Kendrick folosește poezia, influențe jazz, funk și soul. Versurile lui vorbesc despre viața modernă a afro-americanilor și dificultățile pe care aceștia le întâmpină zi de zi. Albumul deschide discuții despre brutalitatea poliției si despre cum este să fii o persoană de culoare.
„Nu vreau ca nimeni să îmi clasifice muzica. Vreau ca ei să zică, ‘El este cineva care își recunoaște adevăratele sentimente, adevăratele lui emoții, idei, gânduri, opinii și viziunea asupra lumii, toate pe un singur album. Vreau ca oamenii să recunoască asta și să o aplice în viețile lor. Cu cât ies mai mult afară și vorbesc cu difetiți oameni realizez că ei apreciază că nu mă scuz pentru abordearea pe care o folosesc.', a explicat Lamar într-un interviu acordat pentru Interview Magazine anul trecut.
Câștigul de luni al rapper-ului îl declară ca fiind primul muzician non-clasic sau jazz care să câștige un Pulitzer. Printre alți muzicieni care au mai câștigat în trecut se numără Bob Dylan, Hank Williams și duke Ellington, dar niciodată un artist de muzică rap.
Foto: Hepta