Kendall Jenner și Bad Bunny au fost văzuți pentru prima oară în luna februarie a acestui an.
Kendall Jenner și Bad Bunny nu mai formează un cuplu. Potrivit publicației People, modelul, în vârstă de 28 de ani, și artistul, în vârstă de 29 de ani, ar fi decis să meargă pe drumuri separate după mai puțin de un an de relație.
Primele zvonuri conform cărora cei doi ar forma un cuplu au apărut în luna februarie, când au fost văzuți ieșind împreună cu Hailey Bieber și Justin Bieber. La acea vreme, o sursă apropiată a declarat pentru publicația People că Jenner și Bad Bunny (al cărui nume real este Benito Martínez Ocasio) s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni.
„Kendall a început recent să iasă cu el”, a spus sursa. „Îi place de el și se distrează”.
Apoi, cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre la festivalul Coachella și și-au petrecut vacanța de vară în Idaho.
„Cu siguranță par îndrăgostiți și că au o relație serioasă.”, a declarat o sursă la momentul respectiv pentru People.
În luna septembrie, cei doi au fost prezenți la Săptămâna Modei de la Milano, participând împreună la show-ul Gucci. Kendell și Benito au fost văzuți ultima dată împreună la petrecerea Saturday Night Live din octombrie.
Înainte de relația cu Bad Bunny, Kendall Jenner a format un cuplu timp de doi ani cu Devin Booker. Potrivit publicației People, cei doi s-au despărțit în noiembrie 2022 din cauza programului încărcat pe care amândoi îl aveau.
„Amândoi au un program incredibil de încărcat în acest moment cu carierele lor și au decis să facă din asta o prioritate”, a declarat o sursă pentru People.
Cu toate acestea, se pare că despărțirea a fost una amiabilă, cei doi având „multă iubire și respect unul pentru celălalt”.
Kendall Jenner și Devin Booker au fost văzuți pentru prima oară împreună în 2020, însă și-au oficializat relația un an mai târziu, de Valentine’s Day. Cei doi au participat în luna mai la nunta lui Kourtney Kardashian cu Travis Barker, care a avut loc în Italia, iar o lună mai târziu au decis să se despartă pentru o scurtă perioadă de timp. În octombrie 2022, Kendall l-a susținut pe Devin, participând la unul dintre meciurile sale de baschet. De asemenea, ea a fost prezentă și la ziua de naștere a sportivului și chiar a publicat o imagine pe contul său de Instagram în care i-a urat la mulți ani.
Foto: Profimedia