Kate Winslet este una dintre actrițele care își ține viața personală și cea de familie departe de lumina reflectoarelor. Recent, Kate Winslet a fost surprinsă de către paparazzi în timp ce se plimba alături de fiica ei, Mia, în vârstă de 20 de ani, și animalul lor de companie, în Hampshire.
Mia Honey Threapleton este fiica pe care Kate Winslet o are alături de primul ei soț, regizorul Jim Threapleton. Cei doi au fost căsătoriți între 1998 și 2001. Actrița a fost căsătorită și cu regizorul Sam Mendes, între 2003 și 2010, cu care are un fiu, Joe Alfie. În prezent, Kate Winslet formează un cuplu alături de Edward Abel Smith. Cei doi s-au căsătorit în 2012 și au împreună un băiat, Bear Blaze.
Deși are 20 de ani, Mia deja calcă pe urmele mamei sale. Iar asta pentru că și-a făcut debutul în actorie în lungmetratul Shadows, regizat de către Carlo Lavagna, care a fost lansat în luna octombrie a anului trecut. Thrillerul psihologic a avut premiera la Festivalul de Film de la Roma. Mia, fiica lui Kate Winslet, o interpretează pe adolescenta Alma, care alături de sora ei, Alex, jucată de Lola Petticrew, sunt supraviețuitoarele unui eveniment catastrofal. Cele două locuiesc într-o pădure, alături de mama lor, care este strictă și protectoare. Atunci când mama lor este urmărită la vânătoare, Alma și Alex vor descoperi adevărul despre propria lor realitate.
Mia Honey Threapleton a vorbit într-un interviu pentru Variety din noiembrie 2020 despre rolul din Shadows și cum l-a obținut. „Tocmai terminasem școala, scăpasem de examene și mă simteam emoționată, agitată, dar și pregătită să încep să merg la audiții și speram ca oportunitățile de acest fel să apară. Speram că voi avea șansa să fac ceea ce îmi dorisem de foarte mult timp. Shadows a fost primul film pentru care primisem o audiție și primul scenariu pe care l-am primit să îl citesc.'
Întrebată dacă atunci când era mică petrecea mult timp pe platourile de filmare, răspunsul ei a fost unul surprinzător. „Întotdeauna a fost un tratament special. Este o experiență diferită atunci când ți se întâmplă ție. Înțeleg cu adevărat de ce mama mea ne-a impresionat întotdeauna cu cât de grea este munca. Și are dreptate', a mai spus Mia, fiica lui Kate Winslet, pentru Variety.
Citește și:
Gwyneth Paltrow, mărturisiri surprinzătoare despre divorțul de Chris Martin
Foto: Profimedia, PR