„A trebuit să spun adevărul”, a declarat Kate Moss în cadrul emisiunii radio Desert Island Discs.
În luna mai, Amber Heard a menționat-o pe Kate Moss, fosta iubită a lui Johnny Depp, în timpul procesului de defăimare pe care actorul l-a intentat împotriva ei. Aceasta a vorbit la momentul respectiv despre un episod intens ce a avut loc între Depp și sora sa, Whitney. Actrița din Aquaman a declarat în fața juraților că s-a temut că fostul său soț o va împinge pe scări pe Whitney, mai ales fiindcă auzise un zvon conform căruia Johnny îi făcuse același lucru și lui Kate Moss în perioada în care formau un cuplu.
Pentru a clarifica situația, Kate Moss a depus atunci mărturie în cadrul procesului prin intermediul unei conferințe video. Fostul model a negat acuzațiile lui Amber Heard, mărturisind că Depp „nu m-a împins, lovit sau aruncat pe scări niciodată.” Aceasta a povestit că ea și Johnny Depp se aflau într-o vacanță în Jamaica și că în timpul sejurului a alunecat pe scări, iar actorul i-a oferit îngrijire medicală.
„Ieșeam din cameră, iar Johnny a părăsit camera înaintea mea. Fusese o furtună și când am ieșit din cameră am alunecat pe scări. M-am lovit la spate. Am țipat pentru că nu știam ce mi s-a întâmplat și aveam dureri. El s-a întors repede să mă ajute, m-a dus în camera mea și mi-a oferit îngrijiri medicale”, a declarat la momentul respectiv Kate Moss.
Acum, după ce procesul s-a încheiat cu victoria lui Johnny Depp, Kate Moss a vorbit despre mărturia pe care a depus-o în luna mai, declarând că s-a văzut obligată să spună adevărul.
„Știu adevărul despre Johnny. Știu că nu m-a împins niciodată pe scări. A trebuit să spun adevărul.”, a declarat Kate Moss în cadrul emisiunii radio Desert Island Discs, potrivit Sunday Times. Aceasta a mai adăugat și faptul că încă crede în „corectitudine și justiție.”
Foto: Hepta