După o perioadă destul de agitată din viața lor, incluzând venirea pe lume a celui de-al treilea copil și botezul acestuia, precum și nunta regală a Prințului Harry – Ducele și Ducesa au fugit de vremea capricioasă din Londra , pe frumoasa insula privată Mustique, potrivit Hello.
Kate Middleton și Prințul William, alături de cei trei copii, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au fost suprinși ajungând în St Lucia, după care au urcat la bordul unui avion care i-a dus pe insula privată aflată în Marea Caraibe.
Informația a fost subliniată de un blogger, printr-o postare pe pagina de Twitter intitulată Tea Time With The Cambridges’: Un follower mi-a spus pe Instagram că prietenul lui i-a văzut pe Duce și Ducesă în drumul lor spre vacanța în St. Lucia.’
Potrivit unor surse, în vacanță ar fi vrut să se alăture și părinții Ducesei, dar nu puteau merge fără sora lui Kate, Pippa, care este însărcinată cu primul ei copil.
Aceasta nu este prima vacanță a celor doi soți pe Insula Mustique. Ducele și Ducesa de Cambridge au mai vizitat insula în anul 2012. În 2014, la doar 6 luni de la naștere, Kate l-a adus pe Prințul George în prima lui excursie exotică.
Insula Mustique este și preferata părinților Ducesei care merg acolo în fiecare iarna pentru a se relaxa.
Citește și:
Lecții despre creșterea și educarea copiilor pe care le-am învățat de la Kate Middleton
Text: Andreea Burghelea
Foto: Arhiva Revistei ELLE