Kate Middleton și Prințul William au încheiat sâmbătă turneul regal din fostele colonii britanice din Caraibe. Ducele de Cambridge a ținut un discurs istoric, vorbind despre viitorul țărilor ce fac parte din Commonwealth.
„Știu că acest turneu a scos în evidență întrebări și mai specifice despre trecut și viitor. În Belize, Jamaica și Bahamas este la latitudinea oamenilor să-și decidă viitorul', a spus Prințul William.
Ducele de Cambridge a mai declarat că aceste vizite oficiale l-au ajutat să înțeleagă mai bine provocările cu care famillile și comunitățile din aceste zone se confruntă zilnic.
„Turneurile internaționale sunt o oportunitate pentru a reflecta. Înveți foarte multe. Ce gândesc prim-miniștrii. Care sunt speranțele și ambițiile elevilor. Provocările zilnice pe care familiile și comunitățile le întâmpină. Ne-a plăcut foarte mult să petrecem timp cu comunitățile din cele trei țări, pentru a înțelege mai bine problemele care contează cel mai mult pentru ei', a spus Prințul William. „Catherine și cu mine ne angajăm să vă slujim. Pentru noi, nu este vorba de a spune oamenilor ce să facă. Este vorba de a-i servi și de a-i sprijini în orice mod cred ei că este cel mai bine.'
În timpul vizitei oficiale din Jamaica, Ducii de Cambridge s-au confruntat cu o serie de manifestații îndreptate împotriva monarhiei britanice. Protestatarii au cerut ca Marea Britanie să plătească compensații şi să își ceară iertare pentru rolul pe care l-a avut în activitatea de comerț cu sclavi.
Prințul William și Kate Middleton s-au întâlnit miercuri cu prim-ministrul Andrew Holness, care a declarat că Jamaica doreşte „să fie independentă' şi „să rezolve problemele nerezolvate.'
„Suntem foarte, foarte fericiți să vă avem aici și sperăm că ați avut parte de o întâmpinare caldă din partea poporului nostru. Jamaica este o țară liberă și liberală și oamenii de aici sunt foarte expresivi – și sunt sigur că ați putut observa asta ieri', le-a spus prim-ministrul Andrew Holness Ducilor de Cambridge, făcând referire la protestele de marți care au avut loc în capitală.
Citește și:
Regina Elisabeta a II-a, profund îndurerată din cauza divorțurilor din familia sa
Foto: Instagram