Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, a adus un omagiu emoționant pentru Regina Elisabeta a II-a cu ocazia evenimentelor organizate de Remembrance Day. Prințesa de Wales a ales să poarte aceleași bijuterii pe care le-a purtat la înmormântarea Reginei în septembrie, atunci când a apărut sâmbătă la evenimentul organizat la Royal Albert Hall din Londra.
Kate Middleton, omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a
Prințesa de Wales a asortat bijuteriile cu un sacou negru și o fustă lungă neagră, în timp ce mergea alături de Prințul William la evenimentul anual. Bijuteriile au aparținut Reginei Elisabeta a II-a înainte de moartea acesteia. Ea a purtat colierul în timpul unui banchet de stat în Bangladesh în 1983, iar cerceii cu perle din Bahrain au fost un cadou pentru nunta ei cu prințul Philip în 1947.
Cerceii au fost confecționați dintr-o cochilie care conținea șapte perle dăruite reginei de către conducătorul Bahrainului pentru nunta ei din 1947, potrivit Her Majestys Jewel Vault. Aceștia includ un diamant rotund mare, un diamant mai mic sub el, iar de acolo atârnă alte trei diamante în formă de baghetă, care susțin perlele.
Deoarece colierul este, de asemenea, realizat din perle, cele două piese se potrivesc frumos și au fost purtate împreună de către Kate de mai multe ori. Pe lângă evenimentele de la Remembrance Day, Prințesa de Wales a purtat ambele bijuterii la înmormântarea Prințului Philip în 2021 și doar cerceii în timpul Jubileului de platină al Reginei din iunie.
Pe lângă prima zi a evenimentului anual, Kate, William și alți câțiva membri ai familiei regale, printre care Regele Charles al III-lea și Camilla, Regina consort, au participat duminică la o ceremonie a comemorării de la Cenotaf. Kate a purtat o haină neagră elegantă în timp ce stătea alături de Camila, care purta și ea o haină în aceeași nuanță. Amândouă și-au completat look-urile cu pălării.
Citește și:
Cele mai spectaculoase ținute purtate de vedete la Gala Baby2Baby 2022 (GALERIE FOTO)
FOTO: Arhivă ELLE