Kate Middleton, într-o ținută realizată în România. Cum a impresionat Prințesa de Wales

Kate Middleton și-a făcut apariția la un eveniment într-o ținută realizată în România.

La fiecare eveniment oficial la care participă, Kate Middleton reușește să impreioneze prin ținutele sale glam, clasice, dar și stylish în același timp, fiind în concordanță și cu poziția pe care o ocupă în familia regală. Cu mai multe ocazii, Prințesa de Wales a purtat aceeași ținută la diferite evenimente și activități, demonstrând faptul că putem integra cu succes o singură piesă vestimentară într-o mulțime de combinații, astfel încât să arate mereu bine, și că nu este nevoie să ne achiziționăm tot timpul articole noi. Pe lângă articolele vestimentare de la marile case de modă, Kate Middleton a fost văzută purtând și piese de la branduri accesibile, așa cum sunt H&M și Zara.


Recent, Prințesa de Wales a avut o apariție care nu a putut fi trecută cu vederea, iar motivul te va surprinde. Pe data de 11 octombrie, Kate Middleton a avut o întâlnire cu studenții de la Universitatea Nottingham Trent pentru a discuta cu aceștia despre felul în care sunt sprijiniți la începutul anului universitar. Prințesa de Wales a purtat un pulover crem care costă 145 de dolari și o fustă din tricot, în aceeași nuanță, în valoare de 175 de dolari, de la Sézane, un brand francez. Ținuta a completat-o cu o geantă Tusting, pantofi cu toc de la Gianvito Rossi și cercei cu perle semnați Simone Rocha, conform Town & Country. Ce a atras atenția a fost faptul că respectivul compleu pe care l-a avut Kate Middleton a fost creat într-o fabrică de tricotaje din Piatra Neamț.


Monica Pecheanu Augsburgar, care lucrează la această afacere de familie, a transmis un mesaj după ce a văzut imaginile cu Prințesa de Wales. 

„Fabrica noastră Augsburg a lucrat acest compleu! Simt cum grația divină ne-a ajutat, după atât de multă dăruire, muncă! Mulțumesc mamei, Nadiei, întregii echipe Augsburg, pentru aceste momente! Așa cum a visat, mama…. O afacere de familie…', a scris Monica Pecheanu Augsburgar pe Facebook.

Conform presshhub.ro, fabrica Augsburg a fost înființată la Piatra Neamț la începutul anilor 90, de mama Monicăi Augsburger, Lucia Matasă, care este ingineră textilistă și care a îndrăgit împletitul firelor încă din copilărie. Monica Pecheanu Augsburger e fostă campioană de tenis și lucrează, alături de mama sa dar și de fiicele sale, în afacerea de familie care a ajuns să producă haine pentru unele dintre cele mai exclusiviste branduri din lume.

În 2020, conform unui top realizat de platforma online de modă Farfetch, Kate Middleton a fost declarată cea mai stylish personalitate regală. Prințesa de Wales a fost singurul membru al familiei regale care a ajuns în acest top, și care, mai mult decât atât, s-a clasat în primele zece poziții.


De asemenea, în 2018, potrivit unui top 5 cei mai buni influenceri din familia regală organizat de eBay UK, tot Kate Middleton a fost cea care s-a aflat în fruntea clasamentului. După cum transmite The Evening Standard, hainele de maternitate ale lui Kate Middleton au dus la mai multe căutări online pe eBay decât piesele vestimentare ale oricărui alt membru al familiei regale. În luna aprilie a acelui an, căutările pentru designer-ul Jenny Packham s-au dublat atunci când Prințesa de Wales a purtat o rochie roșie, cu guler brodat, la prima apariție în public a Prințului Louis.


În 2018, designerii preferați ai Prințesei de Wales, inclusiv Jenny Packham, Alexander McQueen și Seraphine, au avut creșteri de 20% în căutările celor interesați de hainele purtate de aceasta.

Citește și:
De ce Meghan Markle nu mai poartă inelul de logodnă de la Prințul Harry

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people