Kate Middleton, imagine emoționantă alături de o tânără bolnavă de cancer. Gestul făcut de Prințesa de Wales

Kate Middleton a surprins cu un gest emoționant față de o tânără diagnosticată cu cancer.

Kate Middleton, imagine emoționantă alături de o tânără bolnavă de cancer. Gestul făcut de Prințesa de Wales

Prințesa de Wales a îmbrățișat cu emoție o tânără de 16 ani, pe nume Liz Hatton, care suferă de o formă rară și agresivă de cancer, după ce aceasta a fost invitată la Castelul Windsor de către Prințul William pentru a face fotografii. Liz, o pasionată de fotografie, a fost rugată de viitorul rege să participe la un eveniment unde a avut ocazia să fotografieze personalități precum Mark Cavendish, Wayne Barnes și Alistair McCoist.

Kate Middleton, gest emoționant pentru o tânără cu cancer

Liz Hatton, originară din Harrogate, Yorkshire, își dorește să trăiască cât mai multe experiențe legate de fotografie, iar invitația personală din partea Prințului William a venit după ce acesta a aflat despre ea prin intermediul organizației London Air Ambulance Charity, al cărei patron este chiar el. După eveniment, Liz și familia ei au avut o întâlnire privată cu Prințul William și Kate Middleton, în care au discutat despre ziua ei și despre lupta cu cancerul.

În cadrul întâlnirii emoționante, Prințesa de Wales – care a anunțat recent că a încheiat propriul tratament preventiv de chimioterapie – a îmbrățișat-o călduros pe Liz. Îmbrăcată într-un costum burgundy și un pulover bej, Kate Middleton a fost surprinsă pentru prima dată la un eveniment public de la anunțul privind sănătatea ei, deși întâlnirea a fost clasificată drept privată și nu va fi inclusă în calendarul oficial al casei regale.

Prințul și Prințesa de Wales au postat mai târziu pe rețelele de socializare câteva imagini din acea zi, alături de mesajul: „O plăcere să o întâlnim pe Liz astăzi la Windsor. O tânără fotografă talentată a cărei creativitate și putere ne-au inspirat. Mulțumim că ne-ai împărtășit fotografiile și povestea ta”. Liz a scris și ea online: „Oameni atât de amabili și sinceri. Sunt extrem de fericită că familia mea a avut această experiență”.

Liz, care a fost însoțită de mama sa, Vicky Robayna, tatăl ei vitreg, Aaron și fratele ei, Mateo, a fost încântată că o parte din fotografiile sale au fost postate și pe canalele oficiale de social media ale Palatului Kensington, urmărite de milioane de oameni.

Liz Hatton a fost diagnosticată în ianuarie cu o tumoră rară și a început să își construiască o „listă de dorințe” legate de fotografie. Deși medicii i-au spus că mai are între șase luni și trei ani de trăit, Liz s-a dedicat pasiunii sale și a fotografiat evenimente militare, spectacole din West End și emisiuni de televiziune.

Mama ei a povestit că Liz a primit vestea devastatoare la doar două zile după ce s-a prezentat la medic pentru dureri abdominale în timpul sărbătorilor de Crăciun. Medicii au descoperit tumori pe ambele ovare și ficat. Liz Hatton a spus pentru BBC că de atunci viața ei s-a schimbat complet și că a renunțat la școală pentru a se concentra pe ceea ce contează cu adevărat pentru ea.

Cu sprijinul familiei și al prietenilor, Liz își urmează visul de a deveni o fotografă de succes, iar fondurile strânse pentru ea îi vor permite să beneficieze de tratament specializat în Statele Unite.

Această întâlnire emoționantă cu Prințesa de Wales a fost un moment semnificativ pentru Liz, dar și pentru Kate, care, de asemenea, și-a redescoperit valorile esențiale în timpul propriului proces de recuperare, punând accent pe familie, credință și munca în sprijinul copiilor și tinerilor.

Citește și:
Victor Vrînceanu lansează acuzații dure la adresa Andreei Antonescu. Ce s-a întâmplat la câteva zile după ce artista a născut-o pe fetița lor: „Mare șoc emoțional pentru mine…'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people