Kate Middleton, apariție spectaculoasă la o recepție organizată la Palatul Buckingham

Ducesa de Cambridge a găzduit un eveniment special la Palatul Buckingham, iar cu această ocazie ea a reușit să atragă privirile tuturor cu ținuta pe care a purtat-o.

Nu mai este un secret faptul că Ducesa de Cambridge reușește să se impresioneze de fiecare dată cu ținutele pe care le poartă la evenimentele la care merge.


Ea a găzduit o gală la Palatul Buckingham pentru a celebra munca incredibilă a unei organizații din Londra care oferă ajutor privind sănătatea mintală a copiilor. Organizația Place2Be a fost fondată în anul 1994, iar de atunci a ajutat peste 250.000 de copii, dar și familiile acestora. Ducesa de Cambrigde sprijină această organizație din anul 2013.

Kate Middleton a ales să poarte o rochie albastră, creată de Jenny Packham, care avea și câteva detalii din cristale. La această rochie ea a accesorizat o pereche de cercei cu flori și pantofi Jimmy Choo. În plus, ea a mai purtat și o geantă într-o nuanță similară cu rochia.


Kate Middleton a ținut și un discurs emoționant în fața celor prezenți la eveniment. „Sunt încântată să vă urez bun venit tuturor la Palatul Buckingham în această seară și să celebrăm cea de-a 25-a aniversare a Place2Be. Este o asociație cu care mă simt extrem de privilegiată să lucrez și sunt atât de încântată de sprijinul pe care îl oferă și impactul pe care îl are asupra copiilor, familiilor și comunității', a spus Ducesa de Cambrigde.

„Place2Be a fost una dintre primele organizații pe care eu am decis să o sprijin. Știam încă de atunci că este specială, dar odată cu trecerea anilor, aflând despre importanța dezvoltării copiilor, văd și mai multă valoare în munca voastră. Și sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ceea ce m-ați învățat în ultimii șapte ani', a adăugat Kate Middleton.

Citește și:
Prințul Harry și Meghan Markle au impresionat la ultimul lor eveniment regal (GALERIE FOTO)

Foto: Profimedia, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people