Kate Middleon a plecat de la Castelul Windsor pentru a petrece mai mult timp cu familia sa la reședința din Norfolk.
Kate Middleton a părăsit Castelul Windsor pentru prima dată de când a fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale planificate în ianuarie. Potrivit People, Prințesa de Wales va petrece timp cu familia sa la casa ei și a Prințului William de pe domeniul Sandringham, cunoscut sub numele de Anmer Hall, din Norfolk.
Cei trei copii ai lor, Prințul George, în vârstă de 10 ani, Prințesa Charlotte, de 8 ani, și Prințul Louis, de 5 ani, li se vor alătura în timp ce se află într-o pauză de la școală, potrivit publicației. Daily Mail a mai relatat că Prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a părăsit Windsor și „se recuperează bine”.
„Ea aștepta cu nerăbdare o schimbare de peisaj și va putea să o ia mai ușor în Norfolk în timp ce copiii se vor relaxa cu William”, a adăugat sursa publicației.
Palatul Kensington a anunțat pe 17 ianuarie că Prințesa Kate a suferit o operație abdominală „reușită” și că va rămâne spitalizată între 10 și 14 zile. Deși a fost o operație planificată, Middleton și Prințul William, în vârstă de 41 de ani, ar fi ținut în întuneric pe cei mai apropiați membri ai familiei și consilieri ai lor, în încercarea de a păstra secretul.
Într-o actualizare din 29 ianuarie, Palatul Kensington a anunțat că aceasta a fost externată și că „face progrese bune”. A părăsit Clinica din Londra în același timp cu socrul ei, Regele Charles al III-lea, care a fost internat în același spital. În acest timp, s-a descoperit că Regele, în vârstă de 75 de ani are cancer, lucru anunțat de Palatul Buckingham.
„Rămâne pe deplin pozitiv în legătură cu tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice depline”, se arată în anunț, păstrând un caracter pozitiv în legătură cu diagnosticul.
Săptămâna trecută, Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au fost fotografiați în timp ce plecau cu mașina de la Clarence House, reședința lor din Londra. Aceasta a fost prima apariție a monarhului după ce Palatul Buckingham a anunțat că acesta a fost diagnosticat cu cancer.
Regele Charles și Regina Camilla le-au zâmbit și le-au făcut cu mâna celor prezenți la Clarence House, în timp ce se îndreptau spre Palatul Buckingham, de unde ar fi călătorit apoi cu elicopterul către Sandringham House.
Familia regală a anunțat diagnosticul șocant al regelui, precizând că este vorba de o problemă diferită de cea pentru care a fost operat recent.
„În timpul procedurii recente pentru adenomul de prostată, o problemă separată a fost descoperită. Investigații ulterioare au identificat o formă de cancer. Majestatea Sa a început, de astăzi, un program de tratament regulat, perioadă în care a fost sfătuit de medici să amâne toate îndatoririle publice. În această perioadă Majestatea Sa va continua să-și îndeplinească prerogativele oficiale. Regele este recunoscător echipei medicale pentru intervenția rapidă, posibilă datorită procedurii recente la spital. Regele rămâne pe deplin pozitiv cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină pe deplin la îndatoririle sale publice cât mai repede cu putință. Majestatea Sa a ales să împărtășească informațiile despre diagnosticul său pentru a preîntâmpina speculațiile și în speranța că poate să ajute la înțelegerea publică pentru toți cei din toată lumea care suferă de cancer”, a transmis într-un comunicat Palatul Buckingham.
foto: Arhiva ELLE