Kate Middleton a mers la ședințele de terapie de familie pentru a-l sprijini pe fratele ei, James

Kate Middleton demonstrează încă o dată că ar face orice pentru familia ei, aceasta sprijindu-l pe fratele ei, James, în lupta cu depresia.

Kate Middleton a mers la ședințele de terapie de familie pentru a-l sprijini pe fratele ei, James

James Middleton, fratele lui Kate, Ducesa de Cambridge, vorbește deschis despre lupta sa cu depresia, explicând cum sora sa a lăsat totul pentru a fi alături de el pe perioada recuperării.

Într-un interviu pentru The Telegraph, James a vorbit despre propria luptă cu depresia, o luptă pe care a ținut-o ascunsă mult timp. Acesta a realizat însă că are nevoie de ajutor și atunci a apelat la un spital de psihiatrie privat, unde a spus pentru prima dată că a avut și gânduri suicidare.


„Îmi amintesc că mă gândeam, ‘trebuie să răspund la asta sincer, pentru că vreau ca ei să mă ajute'”, a explicat el atunci când doctorul i-a pus întrebări despre sinucidere. „Așa că am spus, ‘ei bine, da, am astfel de gânduri, dar nu cred că voi acționa vreodată.’ În fișa mea chiar s-a scris că aveam gânduri suicidare, dar că nu reprezentam o amenințare pentru mine.”

După ce James a vorbit cu sinceritate despre boala sa și a cerut ajutorul, a urmat perioada de terapie, care a durat aproape un an.

„Înainte să încep eram complet pierdut”, a spus acesta, vorbind apoi despre cum a fost terapia pentru el. Acesta a descris întregul proces spunând că era ca și cum „stăteam într-un scaun cu un ghem de lână făcut din opt culori diferite, iar apoi un terapeut stă în fața mea cu un ac încercând să-l descâlcească. Când am început să dezvoltăm totul, și era pe o pagină, a fost un haos”.

James nu a trebuit să facă totul singur, având sprijinul întregii familii, inclusiv pe cel al lui Kate, care a participat la ședințele de terapie.

„Ei toți”, a spus James, confirmând că Ducesa a luat parte la proces. „Nu neapărat în același timp, însă individual și câteodată împreună. Și asta a fost atât de important deoarece i-a ajutat să mă înțeleagă mai bine și să înțeleagă cum funcționa mintea mea. Și cred că modul în care terapia m-a ajutat a fost că nu am avut nevoie ca familia mea să întrebe ‘Ce putem face?’ Singurul lucru pe care ei îl puteau face era să vină la ședințele de terapie pentru a înțelege”, a explicat James.

Citește și:
Fratele lui Kate Middleton lucrează ca ghid turistic după ce compania lui a pierdut 3 milioane de dolari

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people