Kate Middleton a fost singurul membru al familiei regale care a fost inclus în topul realizat de cei de la Farfetch.
Potrivit topului realizat de platforma online de modă Farfetch, Kate Middleton a fost declarată cea mai stylish personalitate regală. Ducesa de Cambridge a fost singurul membru al familiei regale care a ajuns în acest top, și care, mai mult decât atât, s-a clasat în primele zece poziții.
Aceasta a fost detronată însă de Victoria Beckham, care a câștigat titlul de Style Icon, fiind desemnată cel mai bine îmbrăcată vedetă din Europa. În top s-au mai aflat și alte celebrități precum Chiara Ferragni, Olivia Palermo, Ellie Goulding sau Alexa Chung. În schimb, Meghan Markle sau Regina Elisabeta a II-a nu fost incluse în clasamentul realizat de Farfech.
De asemenea, in 2018, conform unui top 5 cei mai buni influenceri din familia regală organizat de eBay UK, tot Kate Middleton a fost cea care s-a aflat în fruntea clasamentului. Potrivit The Evening Standard, hainele de maternitate ale lui Kate Middleton au dus la mai multe căutări online pe eBay decât piesele vestimentare ale oricărui alt membru al familiei regale. În luna aprilie a acelui an, căutările pentru designer-ul Jenny Packham s-au dublat, atunci când Ducesa de Cambridge a purtat o rochie roșie, cu guler brodat, la prima apariție în public a Prințului Louis.
În 2018, designerii preferați ai Ducesei, inclusiv Jenny Packham, Alexander McQueen și Seraphine, au avut creșteri de 20% în căutările celor interesați de hainele purtate de aceasta.
Kate Middleton este văzută drept membrul familiei regale care respectă cel mai conștiincios regulile impuse de casa regală, inclusiv pe cele care fac referire la ținutele pe care trebuie să le poarte. Cu toate acestea, se pare că Regina Elisabeta a II-a este foarte atentă la alegerile vestimentare ale Ducesei.
Mai mult decât atât, atunci când Regina Elisabeta a II-a observă că Ducesa de Cambridge încalcă una dintre aceste reguli, ea are un mod inedit de a evidenția acest lucru: îi trimite lui Kate diverse notițe, foarte politicoase, în care face referire la aceste greșeli.
Foto: Arhiva Revistei ELLE