Kate Hudson, prima apariție la un eveniment, la 5 săptămâni de când a născut

La numai cinci săptămâni de când Kate Hudson a născut o fetiță, actrița a participat la un eveniment organizat în Los Angeles și trebuie să recunoaștem că arată fabulos!

Kate Hudson a născut o fetiță pe 2 octombrie, Rani Rose Hudson Fujikawa, tatăl acesteia fiind iubitul actriței, Danny Fujikawa, cu care are o relație de mai bine de un an. Acesta este cel de-al treilea copil al lui Kate Kudson. Primul ei copil, Ryder Russell Robinson, s-a născut în 2004 și tatăl este fostul soț al actriței, Chris Robinson. În 2011, actrița a născut cel de-al doilea copil, Bingham Hawn Bellamy, al cărui tată este iubitul ei de atunci, solistul trupei Muse, Matt Bellamy.


Actrița în vârstă de 39 de ani a apărut miercuri pentru prima dată la un eveniment de când a devenit pentru a treia oară mamă, celebrând colaborarea cu The United Nations World Food Programme. La evenimentul organizat în Los Angeles au mai participat și designerul Michael Kors și Natalie Morales.

„Ca mamă, înțeleg importanța vitală pe care mâncarea și nutriția o au în viața unui copil', a declarat Hudson la eveniment, ea fiind aleasă Ambasador al acestei organizații umanitare care asigură asistență alimentară pentru mai mult de 90 de milioane de oameni, din 80 de țări.


„Scopul Programului World Food este mult mai mult decât asigurarea alimentelor, este despre întărirea familiilor, reconstruirea comunităților și a se asigura că toată lumea, din toată lumea, are acces la alimentele de care au nevoie nu numai pentru a supraviețui, cât și pentru a prospera'.

Deși la eveniment Hudson nu a vorbit despre fiica ei, Rani, o sursă a declarat pentru People că actrița „nu se putea opri din a zâmbi. Ea și-a dorit întotdeauna o fiică, așa că este un vis devenit realitate'.

Citește și:
Imagini adorabile cu copiii actriței Kate Hudson

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people