Kanye West și soția sa, Kim Kardashian, au plecat împreună săptămâna trecută într-o vacanță tropicală alături de cei patru copii, le-a spus o sursă apropiată celor de la E! News.
Abia întorși, ei se pregătesc de o a doua vacanță – „O să petreacă următoarele zile în camping, în aer liber', dezvăluie sursa. „Profită de ocazia de a se relaxa împreună și de a petrece timp în familie'.
Încă de săptămâna trecută se zvonea că perechea își dorește o escapadă pentru a-și repune căsnicia pe picioare, însă aceeași sursă susține că cei doi se concentrează mai mult pe copii: „Kim și Kanye nu au discutat nimic serios cât au fost împreună. Kim mai ales nu a vrut să stârnească o ceartă cu soțul ei, fiindcă făceau totul pentru copii. De asemenea, nu s-ar certa niciodată în fața lor'.
„Kanye se simte mult mai bine și mult mai inspirat, se bucură cu adevărat de timpul petrecut cu soția și copiii săi', adaugă o altă sursă. Schimbarea pozitivă se poate observa și din videoclipul postat de acesta pe Twitter, dansând alături de fiica sa, North – momentul a fost surprins de Kim, al cărei râs se putea auzi pe fundal.
Totul vine la scurt timp după ce, săptămânile trecute, faimoasa familie a fost implicată într-un scandal continuu generat de ieșirile publice incontrolabile ale lui Kanye West, care suferă de bipolaritate. Kim a revenit cu un story pe contul său de Instagram în care explica problemele soțului său, cerându-le fanilor să trateze cu „compasiune' situația lor „complicată și dureroasă'.
În centrul atenției a stat însă posibilul divorț dintre cei doi – „Kim e distrusă', spunea o sursă. „Ultimul lucru pe care și-l dorește e să rămână divorțată și cu 4 copii. Știe și ea că va fi bine din punct de vedere financiar, dar o îngrijorează copiii și relația în sine'.
„Kanye i-a propus să meargă într-o excursie cu familia, iar Kim a fost de acord', a mai adăugat sursa. „Ar face orice să își salveze relația'. Așa cum apare acum, se prea poate ca ideea rapper-ului să fi fost într-adevăr bună – rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în continuare, pentru cei doi.
Citește și:
Bradley Cooper a fost surprins în compania unei actrițe celebre
Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE