Circulă deja tot mai multe zvonuri potrivit cărora Kanye West s-a folosit de al 10-lea album al său, Donda, pentru a strecura remarci disprețuitoare la adresa fostei sale soții, Kim Kardashian, comparând casa din Calabasas unde au locuit împreună cu o închisoare.
În weekend, rapperul de 44 de ani a organizat o mică reuniune într-o biserică din Las Vegas, cu ocazia finalizării albumului său, programat inițial să fie lansat anul trecut. Invitații, care nu au avut voie să aibă telefoane sau alte dispozitive de înregistrare la ei, au putut asculta în premieră noile piese. Printre aceștia, s-au numărat influencerul Justin Laboy și baschetbalistul Kevin Durant.
„Producția este ani-lumină înaintea vremurilor actuale, iar măsurile sună ca și cum ar fi rupt și flămând, încercând să fie semnat din nou,' a scris Laboy pe Twitter. „Orice artist care intenționează să scoată ceva în curând ar trebui să amâne lansarea.'
Potrivit unor voci din Las Vegas, Kanye ar fi izbucnit în lacrimi la auzirea cântecului Welcome to my Life, care include versul Tell the assassins I escaped from Calabasas (Spune asasinilor că am evadat din Calabasas – n.red).
În compoziția extrem de tristă, a susținut cineva, rapperul „vorbește despre copii și despre cum ea îi ia totul. După ce am ascultat acest cântec, s-a oprit câteva minute și a plâns. A fost într-adevăr sumbru.'
Cu toate acestea, DailyMail.com a obținut informații potrivit cărora West nu ar spune nimic negativ în legătură cu miliardara de 40 de ani.
Donda este numele mamei rapperului, care a decedat în 2007, în urma unei operații.
Aparent, potrivit ascultătorilor privilegiați din Las Vegas, albumul va fi lansat pe internet chiar săptămâna asta. În seara de 22 iulie, este programată o adevărată petrecere de ascultare la Mercedes-Benz Stadium din Atlanta, statul în care s-a născut West. Presa se așteaptă ca mai multe zeci de mii de bilete să se pună în vânzare astăzi.
Citește și:
Declarația surprinzătoare făcută de Kim Kardashian cu ocazia zilei de naștere a lui Kanye West
Foto: Arhiva ELLE