Kanye West confirmă că soția sa, Bianca Censori, l-a părăsit. Care a fost motivul din spatele separării lor: „A fugit”

Kanye West a confirmat în ultima sa piesă despărțirea de Bianca Censori.

Kanye West confirmă că soția sa, Bianca Censori, l-a părăsit. Care a fost motivul din spatele separării lor: "A fugit"

Kanye West a confirmat că soția sa, Bianca Censori, l-a părăsit din cauza ieșirilor sale tulburătoare de pe rețelele sociale.

Kanye West confirmă despărțirea de Bianca Censori

Rapperul controversat a dezvăluit în noua sa piesă, intitulată „BIANCA”, că designerul australian a suferit un atac de panică din cauza comentariilor pline de ură pe care el le-a postat constant pe X.

„Iubita mea a fugit departe / Dar mai întâi a încercat să mă interneze / Nu merg la spital, căci nu sunt bolnav, doar că nu înțeleg”, cântă West pe noul său album, „WW3”, lansat joi.

„Are un atac de panică și nu-i place ce am postat / Până se întoarce Bianca, stau treaz toată noaptea, nu mă culc / Nici măcar nu știu unde este.” Rapperul în vârstă de 47 de ani mai mărturisește că îi urmărește locația printr-o aplicație de pe Maybach-ul său.

„Îmi urmăresc femeia printr-o aplicație / Îmi urmăresc femeia prin tot orașul”, continuă el. „S-a urcat în mașină și a fugit / Femeia mea pur și simplu nu înțelege / Uneori simt că totul e premeditat.”

În versurile sale, West îi atacă și pe membrii familiei lui Censori, acuzându-i că vor să-l vadă „închis”.

„Vor să plec într-un retreat / Vor să fug și să mă întâlnesc”, adaugă el, comparând relația lor cu cea dintre Sean „Diddy” Combs și Cassie Ventura.

„Cred că noi suntem noul Cassie și Diddy / Fac această piesă pentru Bianca / Simt spiritul Dondei”, spune el, făcând referire la mama sa, care a murit în 2007.

Diddy și Cassie au avut o relație tumultuoasă timp de peste un deceniu, înainte de a se despărți definitiv în 2018. Recent, Ventura l-a acuzat pe Combs de viol și abuz într-un proces șocant. Inițial, acesta a negat acuzațiile, dar a fost forțat să-și ceară scuze după ce CNN a publicat o înregistrare din 2016 în care o agresa fizic pe Ventura. Ulterior, rapperul a fost arestat sub acuzații de trafic sexual, după ce mai multe victime au ieșit la iveală cu acuzații similare.

Piesa lui West se încheie cu un mesaj către soția sa: „Bianca, vreau doar să te întorci / Întoarce-te la mine / Știu ce am făcut ca să te supăr.”

Modelul a încercat să se depărteze de rapper

Kanye West și Bianca Censori s-au căsătorit în 2022, însă relația lor s-a deteriorat rapid după ce artistul a creat pentru ea o rochie complet transparentă pe care a purtat-o la Premiile Grammy 2025. Deși Censori i-a rămas alături chiar și după ce West a declarat public că are „dominație” asupra ei, în februarie s-au despărțit, o sursă apropiată afirmând că aceasta ajunsese la capătul răbdării.

Pe 24 februarie, presa a dezvăluit că cei doi încearcă să își salveze căsnicia. Totuși, nu au mai fost văzuți împreună de atunci, iar o altă sursă a declarat că Bianca, în vârstă de 30 de ani, vrea să se îndepărteze definitiv de West.

„Kanye controlează atât de multe aspecte din viața ei”, a spus un apropiat al cuplului în martie.

Între timp, ieșirile sale pe rețelele sociale au devenit din ce în ce mai violente și controversate. În ultimele luni, West a jignit copiii lui Beyoncé și Jay-Z, l-a lăudat pe Adolf Hitler și a scris: ‘Hitler era atât de fresh.” ‘Sunt nazist”, a continuat el, adăugând: „Îl iubesc pe Hitler.” Mai mult, și-a retras scuzele adresate anterior comunității evreiești și a reluat seria de postări antisemite.

Citește și:
Theo Rose și Anghel Damian, în ipostaze romantice pe internet. Cum au fost surprinși cei doi înainte de un concert al artistei (VIDEO)

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people