Jennifer Aniston și Justin Theroux au anunțat în urmă cu o lună ca se despart, iar de atunci au existat numeroase zvonuri despre posibile persoane cu care actorul se întâlnește.
După ce Olivia Munn a declarat că nu are o relație cu Justin, au apărut noi zvonuri despre o altă persoană, de data aceasta o artistă mult mai tânără decât actorul Justin Theroux.
Potrivit Star Magazine, actorul se întâlnește cu Petra Collins, una dintre prietenele Selenei Gomez. De fapt, nimeni nu știe dacă cele două mai sunt prietene, Selena luând decizia de a-i da unfollow Petrei pe Instagram. Motivul pare să fie prietenia dintre Gomez și Jennifer Aniston, despre care artista a vorbit în mai multe rânduri.
Potrivit unei surse apropiate, Justin și Petra au petrecut foarte mult timp împreună. „Justin și Petra au petrecut mult timp împreună. El insistă că sunt doar prieteni, dar pare obsedat de ea, iar Jen nu crede ce îi spune.'
Justin Theroux și Petra Collins s-au întâlnit în New York, amândoi fiind pasionați de artă și s-au plăcut imediat, a adăugat sursa. Chiar luna trecută Justin i-a dat tag acesteia într-o fotografie pe Instagram, la puțin timp înainte ca vestea separării lui de Jennifer Aniston să fie făcută publică.
Între timp, potrivit In Touch, Justin și Jennifer au ajuns la o înțelere privind custodia celor patru câini pe care îi au împreună. Actorul va rămâne cu pitbullul pe care îl are în New York, în timp ce Aniston va avea în continuare grijă de cei trei câini din Los Angeles.