Un turist i-a fotografiat pe cei doi în Bahamas, suprinzând-o pe Hailey cu un inel imens pe deget. Postarea de pe Twitter a fost însoțită de descrierea „Prietenul meu tocmai ce i-a văzut pe Justin Bieber și Hailey Baldwin în Bahamas, iar ea poartă un inel pe deget’. Diamantul a atras privirile turiștilor care nu au avut rețineri în a face poze pe care le-au distribuit, apoi, pe rețelele sociale. Deocamdată, nu se cunosc detalii exacte despre forma sau prețul inelului.
La doar câteva ore după ce zvonurile cum că aceștia s-ar fi logodit s-au răspândit pe internet, tatăl lui Hailey a postat un mesaj pe Twitter în care îi felicită pe cei doi, însă care a fost șters mai târziu: „Am un zâmbet imens pe față! Eu și soția mea (Kennya) ne rugăm mereu pentru voia Domnului! El este prezent în inimile lui JB&HB. Să ne rugăm cu toții ca voia Lui să se împlinească. Vă iubesc mult pe amândoi! Felicitări!’, au fost cuvintele lui. Mai mult, acesta a adăugat postării un pasaj din Biblie despre căsătorie.
Tweet-ul lui Stephen Baldwin a apărut imediat după ce Jeremy Bieber, tatăl lui Justin, și-a exprimat mândria față de fiul lui printr-o fotografie pe Instagram: „Mândru este puțin spus! Sunt entuziasmat pentru următorul capitol!’.
Justin a cerut-o în căsătorie pe Hailey sâmbătă, în Bahamas, la aproape o lună de când și-au afișat public relația.
Citește și:
Selena Gomez este pregătită să îl uite pe Justin Bieber
Text: Denisa Coman
Foto: Instagram (@people)