Jurnalista Andra Gavril a mărturisit că a trecut prin momente dificile din cauza fostului partener.
Jurnalista TVR Andra Gavril, cea care a prezentat de peste zece ani „Jurnalul Cultural, a mărturisit pe pagina personală de Facebook că a fost abuzată fizic, psihic și verbal de fostul său iubit.
Andra Gavril a menționat la începutul postării că nu este vorba despre fostul ei soț, Petru Mărgineanu. Andra și-a prezentat povestea într-un mod emoționant și tulburător arătând încă o dată că orice femeie poate fi oricând victima unui iubit violent.
Jurnalista a povestit detalii din relație, începutul minunat la care visează orice femeie, însă totdată, ea a prezentat cum relația s-a deteriorat și s-a transformat într-un coșmar.
„La început e haios, atent, vesel, plin de pasiune, entuziast, doar ochi şi urechi şi promite că aşa va fi mereu. Treptat îţi câştigă încrederea, îţi află toate slăbiciunile, îţi spune câteva lucruri care te fac să vrei să îl protejezi, să îi dai putere, să îl aperi de oamenii răi care i-au distrus speranţa. Într-o zi îl prinzi cu o minciună. Urmează o criză de nervi pentru că ai aflat minciuna. Pe urmă vine o promisiune. Promisiunea nu e respectată niciodată. Apare în schimb amânarea. Apoi agresiunea verbală. Apoi umilirea. Minimizarea – nu eşti bună de nimic, eşti bătrână, eşti provocatoare, eşti vinovată pentru nervii mei, tu mă faci să fiu violent. Te izolează, îţi schimbă rutina, te controlează, vrea să ştie tot ce mişti. Îţi reproşează că te-ai schimbat şi că o minciună, o înjurătură, o vânătaie pentru că te-a strâns mai tare de mâini nu contează, a scris Andra Gavril pe pagina sa.
Andra, care în prezent lucrează la Casa de Producție a postului, a descris stările prin care a trecut, povestind cum ajunsese să meargă la terapeut cu iubitul, sperând că acesta se va schimba. Din păcate însă, el a continuat să aibă un comportament abuziv, dovadă fiind și imaginea postată.
„Mâna e vânătă de sus până jos pentru că aseară a mai avut o criză. Te-a aruncat de colo-colo prin casă. Ai făcut un atac de panică, iar el a urlat la tine că eşti nebună şi îl înnebuneşti şi pe el. Când a văzut că nu mai poţi să respiri, că îl implori să te lase să ieşi pe uşa pe care a încuiat-o şi a băgat cheia în buzunar, că te învineţeşti în timp ce te strânge de gât, are un moment de mărinimie şi aruncă pe tine, pe jos unde zaci, apa dintr-un lighean de rufe. Îţi spune «handicapata dracu că iei un pumn de pastile şi m-ai înnebunit şi pe mine, uite!» Apoi îţi spune să te calmezi că e totul OK, iar el te iubeşte. Ce naiba, doar ştii că nu ar fi în stare să te omoare.
Andra și-a făcut curaj și l-a părăsit pe iubitul abuziv, însă în urma insistențelor și a amenințărilor că se va sinucide, ea a ales să se întoarcă la fostul iubit. Acest lucru i-a pus din nou viața în pericol.
„Într-o seară trage nişte Ketamină şi i se rupe iar filmul. Intră într-o stare de letargie, iar când îşi revine urlă iar la tine. Încerci să fugi, să scapi. Te aruncă între scaunele maşinii şi demarează. Apoi frânează, apoi demarează, apoi frânează. Te aude cum te rostogoleşti printre scaune şi banchetă. Te aude că icneşti. Ştie că te loveşti la fiecare frână, la fiecare demaraj. Urlă «acum te potoleşti?» Scapi, alergi spre cel mai apropiat loc cu oameni. E un spital. Te doare tot şi urli în tine. Nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai trăieşti.
După acest incident, Andra Gavril a decis să se despartă pentru totdeauna de acest individ, însă răul fusese deja făcut, așa cum și-a încheiat și ea postarea. În urma relației, ea a rămas nu numai cu răni fizice, ci și psihice și emoționale. În plus, Andra s-a lovit de un alt obstacol întâlnit de majoritatea femeilor aflate într-o situație similară: prietenii lui nu credeau că el ar fi în stare de așa ceva.
„Sunt Andra. Am iubit un om care m-a călcat în picioare, care mi-a rupt sufletul pentru totdeauna, care mi-a spulberat încrederea în oameni, care m-a dezumanizat, care a încercat să mă omoare. Trupul este încă în viaţă. Sufletul m-a părăsit din decembrie 2017, a scris jurnalista în finalul postării tulburătoare.
Foto: Facebook