Julia Roberts și Danny Moder s-au căsătorit în 2002, în cadrul unei ceremonii secrete.
Pe 4 iulie, Julia Roberts și Danny Moder au sărbătorit 22 de ani de căsnicie. Cu această ocazie, actrița, în vârstă de 56 de ani, a publicat o imagine rară cu soțul său pe contul ei de Instagram.
„🤵♂️ 👰♀️ 💃🏼 🕺🏽 🥳 Noi. DOUĂZECI ȘI DOI DE ANI. ♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️”, a scris Roberts în descrierea unei fotografii mai vechi în care își sărută pasionat partenerul.
Julia Roberts și Danny Moder s-au întâlnit în anul 2000, pe platourile de filmare ale peliculei „The Mexican”. La acea vreme, actrița era într-o relație cu Benjamin Bratt, în timp ce Danny era căsătorit cu make-up artista Vera Steimberg.
„Puteam să văd cât de minunat era, dar amândoi eram în relații la acea vreme, așa că eram doar prieteni”, a dezvăluit Julia Roberts în 2003, în timpul unui interviu cu Oprah Winfrey.
Cei doi s-au despărțit în cele din urmă de partenerii lor și au început să formeze un cuplu.
„Și-a rezolvat toată treaba, separat și în afara de mine”, a explicat ea pentru Oprah. „Iar eu mi-am rezolvat viața mea, separat de el. Cred că ăsta este singurul motiv pentru care am reușit în cele din urmă să ne îndrăgostim unul de celălalt și să fim împreună.”
Julia Roberts și Danny Moder s-au căsătorit în 2002, în cadrul unei ceremonii secrete la ferma actriței din apropierea orașului Taos, New Mexico. Aceștia au împreună trei copii: Henry Daniel (în vârstă de 17 ani) și gemenii Hazel Patricia și Phinnaeus „Finn' Walter (19 ani).
În timpul unui interviu recent, Julia Roberts a dezvăluit cum se descurcă cu cei doi copii care sunt la facultate și cu cel care va pleca în curând la studii.
„Îi educăm în afara casei în același mod în care i-am educat în casă. Dormi suficient? Și parcă ai fi bolnav? Și bei ceai? Și trimite-mi un mesaj când ajungi acasă. Zilele trecute am fost toți împreună pe FaceTime, toți. Și a fost ca un fel de cadou pe care l-am avut, aceste patru minute în care ne-am privit unii pe alții. Eram cu toții atât de fericiți să fim împreună în acest mod.”
Deși sunt extrem de discreți când vine vorba de viața lor de cuplu, actrița a oferit anul trecut câteva detalii despre căsătoria lor. Invitată în podcast-ul lui Jess Cagle, Julia Roberts a dezvăluit că plănuiește să sărbătorească cei 20 de ani de căsnicie sărutându-și soțul mult mai mult decât de obicei. De fapt, actrița a recunoscut că acesta este și secretul relației lor longevive: „o baie cu două chiuvete și multe sărutări'.
Spre bucuria publicului, Julia Roberts și Danny Moder postează ocazional fotografii împreună pe Instagram. Anul trecut, de exemplu, cu ocazia împlinirii a 21 de ani de căsnicie, actrița a publicat o fotografie cu soțul său, în care, din nou, se sărutau pasional. De asemenea, în luna februarie a acestui an, Roberts i-a făcut o urare specială soțului ei, Danny Moder, cu ocazia zilei lui de naștere. Aceasta a dezvăluit și o imagine în care apare ghemuită în brațele partenerului său, în vârstă de 55 de ani.
Foto: Profimedia