Jorge, în vârstă de 40 de ani, a revenit din competiția Survivor România cu o accidentare și o ruptură de menisc. Ulterior, el a fost supus unei intervenții chirurgicale la spital pentru a-și rezolva problema de la genunchi și a dezvăluit detalii despre procedura prin care a trecut și cum se recuperează acum.
Jorge s-a operat la genunchi
Artistul a trecut cu bine prin operația chirurgicală și acum se află deja acasă, unde va fi îngrijit și susținut de către familia sa, mai ales că timp de 5 săptămâni nu va putea pune piciorul pe jos. Jorge a dezvăluit că nu se teme de recuperare, iar partea cea mai grea a trecut deja.
„Mi-a ajuns cuțitul la os, ca să zic așa, mai exact, bisturiul. Am ieșit vesel din operație. Am stat 2 nopți internat iar acum sunt acasă. Fericit că în sfârșit m-am operat. Așteptarea asta a fost cea mai grea. Urmează 5 săptămâni în care nu am voie să pun piciorul jos însă nu mă sperie, am povestit toată procedura cu operația, într-un vlog pe care l-am postat, la cererea fanilor Survivor România. A fost interesant că seara, după operație, mă uităm la Survivor din rezerva spitalului. Mi-a intrat „microbul'…', a declarat Jorge pentru Click.ro.
Pe drumul spre spital, artistul a fost extrem de emoționat, dar a stat doar două zile internat. Jorge a fost însoțit la spital de soția sa și a povestit cum totul a decurs bine. Artistul e fericit că a reușit să scape de stres, fiind și prima operație de acest fel.
„Prima operație din viața mea! Eu nu m-am operat în viața mea! Ba da, m-am operat la ochi. Dar nu am avut niciun oscior, niciun deget, nimic, rupt… Râd că am emoții! Deci mâine dimineață, la prima oră am înțeles că sunt primul pacient, de-aia mă internează din seara asta…', povestea Jorge din mașină, în drum spre spital.
Citește și:
Andreea Marin, declarații despre relația cu Adrian Brâncoveanu și nuntă: „Nu trebuie trase linii și concluzii radicale’
Foto: Arhiva ELLE