Jorge, sau pe numele său real George Papagheorghe, are o familie numeroasă și toate motivele să se mândrească cu ea. Artistul o are pe Karina, fiica din căsătoria cu fosta lui soție, Alina Laufer, și pe David, băiatul pe care îl are alături de actuala parteneră, Ramona Prodea, cu care s-a căsătorit în anul 2013. Ramona are o fiică, pe nume Ilinca, din primul mariaj, pe care Jorge o consideră fiica lui.
Pe rețelele de socializare, Jorge i-a transmis un mesaj special fiicei sale vitrege. Ilinca a împlinit 22 de ani, iar artistul nu a ratat ocazia de a face o postare emoționantă cu ocazia aniversării ei. Jorge este extrem de mândru de ea și a dorit să împărtășească acest lucru și cu fanii săi de pe Instagram.
„Mulțumesc pentru urări… 😂😂 Sărbătorita e în ultima poză. La mulți ani fiica mea @ilypeinsta ❤️❤️❤️. Te iubesc pentru totdeauna', a transmis Jorge pe contul său personal de Instagram.
În ceea ce privește ocupația pe care o are Ilinca, fiica vitregă a lui Jorge, tânăra în vârstă de 22 de ani este manageră de marketing la un local din București, de pe Calea Victoriei, conform descrierii de pe contul ei de Instagram.
În 2022, Jorge și fiica sa vitregă, Ilinca, au vorbit despre relația lor. Tânăra mărturisea atunci faptul că au o comunicare deschisă, dar și că adoră că iasă împreună cu părinții ei în club.
„E foarte chill, părinții mei sunt foarte chill în general și îmi place mult să ies cu ei. Chiar nu mint, prietenii mei iubesc să iasă cu ei, ieșim în club… (…) Am momente de „oversharing', dar nu-mi pare rău, adică eu în general sunt o persoană foarte pe față, nu mă ascund de părinții mei și niciodată nu m-am ascuns ca și copil de părinții mei. Nu am mințit niciodată că plec de acasă sau mă duc în altă parte. Ei mereu știau „Mama, mă duc în club! George, mă duc…', mai venea cu mine, deci nu…', a declarat Ilinca pentru cancan.ro.
Jorge a vorbit și despre cum s-a înțeles la început cu Ilinca, fiica lui vitregă, atunci când a cunoscut-o, dar și cum a evoluat relația lor.
„Noi am început relația noastră, destul de complex a fost totul de la început, pentru că la momentul respectiv fiind fata iubitei mele, îți dai seama că eu încercam să dau bine, ea încerca, la fel, să se comporte cât mai OK, ca să avem o relație frumoasă. Dar după aia am descoperit că noi chiar ne iubim și avem o relație foarte frumoasă. E fascinant cum a luat totul amploare în inimile noastre și am dezvoltat o relație foarte armonioasă. Și vorbim foarte mult, uneori e prea mult ce vorbim!', a adăugat Jorge pentru sursa citată.
Citește și:
Alina Ceușan este însărcinată cu al doilea copil. Modul emoționant în care a dat marea veste (VIDEO)
Foto: Instagram