Jorge, declarații despre divorțul de prima soție. Cei doi s-au despărțit după 5 ani de căsnicie

Jorge a dezvăluit motivele pentru care a divorțat de fosta sa parteneră, Alina Laufer, după cinci ani de căsnicie.

Jorge, declarații despre divorțul de prima soție. Cei doi s-au despărțit după 5 ani de căsnicie

Jorge trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de partenera lui, Ramona. Cei doi se iubesc nebunește și au împreună un băiețel superb. Cu toate că acum sunt în centrul atenției, puțini știu detalii despre fosta căsnicie a artistului. Cântărețul a fost căsătorit timp de 5 ani cu Alina Laufer, însă relația dintre ei nu a funcționat așa cum ar fi sperat.

Jorge, despre divorțul de Alina Laufer

Artistul a vorbit recent în podcastul lui Cătălin Măruță despre fosta sa căsnicie. Jorge și Alina s-au căsătorit din dragoste, iar timp de 5 ani au format unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz. Cu toate acestea, actorul a fost cel care a decis să pună capăt poveștii dintre ei, iar anunțul divorțului a șocat lumea mondenă. Jorge a dezvăluit și motivele pentru care a decis să se separe de partenera lui.

Jorge a recunoscut că a decis să divorțeze de Alina după mai multe discuții contradictori, sugerând că nu se mai înțelegeau în ultima perioadă. De asemenea, artistul a spus că locuiau alături de părinții soției sale, iar acest lucru a devenit mult prea dificil la un moment dat.

„N-a funcționat. O relație, o familie trebuie să fie soț, soție, și părinții, doar până în momentul în care soțul și soția au un copil. În momentul în care soțul și soția au un copil, nu mai poți să stai cu bunicii în casă. Chiar dacă sunt în aceeași curte, nu mai poți. Adică e o chestie de energie a familiei, mai ales dacă poți, de ce să nu stai singur. Stăteam și cu părinții ei și era destul de greu la un moment dat. Îmi doream să fim doar noi și copilul. Nu aveam deloc susținere pe partea artistică, mereu îmi spuneau: ‘Fă și tu ceva serios!’ Îmi cer scuze că spun asta, îi respect foarte mult și le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine, dar ăsta-i adevărul.”, a spus Jorge în podcastul lui Cătălin Măruță.

Artistul a vrut să fie independent

Totodată, Jorge a spus că a plecat de acasă și din dorința de a fi pe picioarele lui. Artistul a spus că era doar „un puștan” venit din Constanța când s-a mutat cu partenera lui și părinții ei. Astfel, dorind să fie stăpân pe propria viață, acesta i-a propus Alinei să se mute singuri alături de fiica lor, Carina. Cum Alina nu a dorit să îl urmeze, Jorge a plecat de acasă.

Dar la un moment dat, poate și din dorința mea de a fi pe picioarele mele și de a nu mai sta așa, în același papuc, mi-am dorit să plec. Și dacă Alina n-a vrut să vină cu mine, eu am plecat, pur și simplu. Am plecat de acasă, mi-am luat un geamantan, am pupat-o pe Carina (n.red. – fiica lui Jorge și a Alinei). Eu am știut că în casa aia nu o să mă mai întorc niciodată. I-am spus că plec la mama în Constanța și acolo am rămas. Ea mă ducea mereu cu zăhărelul că o să ne mutăm, căutam, culmea, am căutat și în complexul în care stau acum. Așa a fost atunci.„, a declarat artistul.

Citește și:
Fran Drescher, vedeta din serialul Dădaca, face declarații inedite despre viața ei amoroasă: „Sunt într-o relație cu…'

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people