John Travolta a postat o fotografie emoționantă cu copiii lui de când erau mici

John Travolta continuă să posteze fotografii pe Instagram cu copiii lui.

John Travolta a postat o fotografie emoționantă cu copiii lui de când erau mici

John Travolta are o relație apropiată cu copiii lui, după cum o arată și fotografiile drăguțe pe care le postează cu aceștia pe rețelele sociale. Actorul a publicat pe Instagram o poză cu fiica sa, Ella Bleu, ținându-l de mână pe fratele ei mai mic, Benjamin, pe vremea când acesta era doar un bebeluș.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

TBT My babies.'

O postare distribuită de John Travolta (@johntravolta) pe


Pe 13 iulie, John Travolta a anunțat că soția lui, Kelly Preston, a decedat la 57 de ani, după o îndelungată luptă cu cancerul. Dragostea și viața lui Kelly vor fi întotdeauna amintite. O să îmi acord un timp pentru a fi alături de copiii mei care și-au pierdut mama, așa că vă rog să mă iertați în avans dacă nu veți mai auzi o perioadă de noi. Însă, trebuie să știti că voi simți valurile vostre de dragoste în săptămânile și lunile care vor urma și cât ne vom vindeca”, scria atunci John Travolta.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

It is with a very heavy heart that I inform you that my beautiful wife Kelly has lost her two-year battle with breast cancer. She fought a courageous fight with the love and support of so many. My family and I will forever be grateful to her doctors and nurses at MD Anderson Cancer Center, all the medical centers that have helped, as well as her many friends and loved ones who have been by her side. Kellys love and life will always be remembered. I will be taking some time to be there for my children who have lost their mother, so forgive me in advance if you dont hear from us for a while. But please know that I will feel your outpouring of love in the weeks and months ahead as we heal. All my love, JT

O postare distribuită de John Travolta (@johntravolta) pe

La o lună după, acesta i-a adus un emoționant omagiu, postând un clip în care dansează alături de fiica sa, însoțit de mesajul: „Eu și fiica mea @ella.travolta dansând în memoria lui momma. Unul dintre lucrurile favorite ale lui Kelly, să danseze cu mine.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

My daughter @ella.travolta and I dancing in memory of momma. One of Kellys favorite things, dancing with me.

O postare distribuită de John Travolta (@johntravolta) pe

Fiica lui John Travolta și al lui Kelly Preston, Ella Travolta, pare că a moștenit talentul părinților și a început propria carieră în actorie. Nici nu e de mirare: „Încă din copilărie mi-a plăcut să cânt, să dansez și să fac spectacole acasă pentru familia și prietenii mei. În casa noastră din Maine aveam o scenă improvizată cu o mică cortină roșie, iar prietenii mei și cu mine interpretam diverse roluri. Am făcut totul, de la Hulk la spectacole de Crăciun”, a povestit ea la un moment dat într-un interviu.

Citește și
Sharon Stone a făcut publică o imagine în care se află pe patul de spital

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people