Joe Manganiello, surprins cu o femeie cu 13 ani mai tânără decât el, pe fondul divorțului de Sofia Vergara

Joe Manganiello a fost văzut ieșind de la o sală de sport cu tânăra actriță Caitlin O'Connor, la mai puțin de două luni de când anunțat divorțul de Sofia Vergara.

Joe Manganiello, surprins cu o femeie cu 13 ani mai tânără decât el, pe fondul divorțului de Sofia Vergara

Joe Manganiello a fost văzut ieșind de la o sală de sport cu tânăra actriță Caitlin O’Connor, la mai puțin de două luni după ce a depus cererea de divorț de soția sa, Sofia Vergara. Manganiello și O’Connor, care au o diferență de vârstă de 13 ani, păreau epuizați după antrenament, când au ieșit de la Gold’s Gym din Venice, California, și au mers unul lângă altul.

Joe Manganiello, surprins alături de Caitlin O’Connor

Starul din „Magic Mike” în vârstă de 46 de ani a fost văzut urcând pe scaunul șoferului din SUV-ul său Cadillac, în timp ce actrița din „Winning Time” în vârstă de 33 de ani s-a așezat confortabil pe scaunul pasagerului. Manganiello și-a pus în evidență brațul nou tatuat, purtând un maiou alb, pantaloni scurți cu model și adidași.

Între timp, O’Connor, care este stabilită în Los Angeles, potrivit biografiei sale de pe Instagram, a arătat foarte fit în colanți negri texturați și un top albastru decupat care i-a pus în evidență abdomenul tonifiat. Caitlin O’Connor a avut roluri scurte în seriale TV, inclusiv „Two and a Half Men” și „Days of Our Lives”, s-a născut în Los Angeles și a crescut în Uniontown, Pa. Ea a urmat cursurile UCLA ca studentă la engleză cu o specializare în teatru, potrivit biografiei sale de pe IMDb.

Page Six a dat vestea pe 17 iulie că Manganiello și Vergara s-au despărțit după șapte ani de căsnicie. O sursă a adăugat că vedeta din „Modern Family” și Manganiello „s-au îndepărtat de ceva vreme”.

De ce divorțează actorul de Sofia Vergara

Potrivit publicației PEOPLE, Joe Manganiello a depus cererea la divorț la două zile după ce și-au anunțat în mod public despărțirea, invocând „diferențe ireconciliabile.” În plus, acesta a indicat data despărțirii ca fiind 2 iulie și a precizat că aveau un contract prenupțial.

„El își dorea foarte mult să aibă un copil cu ea, iar ea nu era interesată și asta a cauzat o ruptură. Joe este un copil mare, îi place să se joace Dungeons & Dragons, îi place wrestling-ul, îi plac jocurile video, filmele cu supereroi, benzile desenate, să meargă la concerte, este un mare fan al fotbalului american. Vrea distracție”, a spus o sursă pentru PEOPLE, în timp ce o alta a punctat că cei doi aveau pasiuni și interese extrem de diferite. 

Același apropiat pretinde că Sofia Vergara a apreciat inițial dorința de amuzament a partenerului său, dar că aceasta „este fix opusul lui, sigur că îi place să iasă să se distreze, dar îi plac mai ales lucrurile mai fine în viață, călătoriile, cinele somptuoase, faptul de a fi o celebritate și tot ce decurge din asta. I s-a spus toată viața că este foarte atrăgătoare și frumoasă și acest lucru i s-a urcat la cap. Este și temperamentală și se supără deseori pe chestiuni stupide, în vreme ce Joe încearcă să lase lucrurile să treacă de la sine și să fie mai relaxat. Lucrurile astea nu s-au observat la început, când s-au îndrăgostit, dar variantele lor adevărate au ieșit la lumină și au început să se enerveze reciproc, și să aleagă să muncească mai degrabă decât să petreacă timp împreună. Apoi, încet-încet, au început să nu își mai dorească să fie împreună pentru că orice lucru mic putea să declanșeze o situație.”

Citește și:
Ce părere are Alina Sorescu despre o posibilă împăcare cu fostul soț, Alexandru Ciucu: „În astfel de momente…”

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people