Într-un editorial apărut pe site-ul publicației People, Joaquin Phoenix și Rooney Mara au vorbit despre criza imigranților și despre cei 545 de copii care au fost separați de către părinții lor la granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii. În acest articol, cei doi au confirmat faptul că au devenit părinți, afirmând că nu își pot imagina cum s-ar simți dacă un astfel de lucru s-ar întâmpla cu copilul lor.
„Ca tineri părinți, este imposibil să ne imaginăm ce am simți dacă copilul nostru ar fi luat de lângă noi și pentru o zi, dar mai ales pentru ani. Dar asta este situația prin care cei 545 de copii și părinții lor trec. Ca americani, este responsabilitatea noastră să continuăm să fim atenți la situația dificilă a acestor familii și să primim răspunsuri care să ne explice de ce nu au fost localizați încă.
Trebuie să ne întrebăm: Asta e țara pe care o vrem? Astea sunt valorile noastre? Cum o să îi putem explica fiului nostru când o să ne întrebe despre această perioadă și despre modul în care i-am tratat pe acești copii speriați, neajutorați, și care s-ar putea să nu își mai vadă părinții niciodată?', au scris Rooney și Joaquin.
Peste 1000 de părinți au fost separați de copii lor în timpul unui program pilot demarat de administrația Trump, ce a avut loc din aprilie și până în decembrie 2017, anunță NBC.
Vestea că Joaquin și Rooney au devenit părinți a fost făcută însă prima oară de către regizorul rus Victor Kossakovsky. Acesta a anunțat în timpul unei conferințe de presă de la Zurich Film Festival că cei doi au avut un copil.
Regizorul a explicat că Rooney Mara și Joaquin Phoenix tocmai au devenit părinți, motiv pentru care actorul (care servește că producător executiv pentru documentarul prezentat în festival) nu a putut să vină să își promoveze proiectul. „Doar ce a avut un copil, apropos, numele lui e… e un băiat frumos pe care îl cheamă River, deci nu poate face promovare acum.'
Citește și:
Fotografie inedită cu Gigi Hadid și Zayn Malik alături de fiica lor
Foto: Profimedia