Jim Carrey a vorbit recent despre viața lui personală în contextul promovării noului său serial „Kidding", declarând că petrece foarte mult timp singur, din propria lui inițiativă.
„Mi-ați putea descrie viața de acasă drept o viață izolată. Petrec mult timp singur, dar îmi place să fiu pe cont propriu, deci este perfect în regulă. Poate fi ciudat pentru unii oameni, dar eu mă bucur de ea”, le-a spus Jim celor de la Radio Times.
Cu toate acestea, actorul în vârstă de 56 de ani, spune că își găsește timp pe care să-l petreacă în compania unor persoane speciale. Jim Carrey a fost căsătorit de două ori și a avut numeroase relații cu celebrități, printre care se numără Renee Zellweger și Jenny McCarthy. Ultima dată a fost asociat cu Cathriona White, a cărei moarte din septembrie 2015 a fost cauzată de sinucidere sub influența unei supradoze de substanțe.
„Iubesc să citesc și îmi face plăcere să pictez și să lucrez la sculpturi (în timpul liber). Și am întâlniri”, a continuat Jim.
În luna august a acestui an, actorul a admis că a vrut să se retragă o perioadă din lumina reflectoarelor de la Hollywood. „Nu am mai vrut să fac parte din această industrie. Nu mi-a plăcut ce se întâmpla, corporațiile preluând totul și așa mai departe. Și poate pentru că m-am simțit atras de o diferită formă de creativitate și chiar mi-a plăcut să am control deplin asupra picturilor – faptul că nu mai aveam o echipă care să-mi spună cât de minunat ar fi să apar în nu știu ce show„, le-a spus Jim celor de la The Hollywood Reporter când a fost întrebat despre absența lui din industria cinematografică.
Cu toate acestea, după ce Jim a acceptat luna trecută premiul Charlie Chaplin Britannia pentru Excelență în Comedie, a ținut un discurs prin care a afirmat că este recunoscător pentru cariera sa incredibilă.
Foto: Arhiva Revistei ELLE